Adrian Streinu Cercel avertizează că valul patru al pandemiei a început deja, precizând că acesta se va intensifica pe parcursul lunii august. Potrivit medicului, masca de protecţie şi vaccinul împotriva coronavirusului sunt singurele arme cu care putem lupta împotriva pandemiei.

 

Adrian Streinu Cercel  a explicat faptul că lumea trebuie să înţeleagă că pandemia nu s-a terminat încă. Mai mult, medicul avertizează că valul patru a început deja şi că acesta se va intensifica în următoarea perioadă.

 

Adrian Streinu Cercel: Valul patru a început deja

 

“Valul patru a început. El se va amplifica şi undeva foarte probabil, sfârşit de august sau foarte aproape în septembrie vom fi pe culmile acestui val. Ce înseamnă asta? Înseamnă că lumea trebuie să înţeleagă că această pandemie nu s-a terminat, că această formă de Delta există pe teritoriul României, că am înregistrat mai multe focare cu Delta pe teritoriul României şi să se uite foarte bine la cifrele care sunt arătate. De exemplu, în ultimele trei zile Bucureştiul este pe o pantă uşor ascendentă.

 

Lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să poarte în continuare mască, că trebuie să se spele în continuare pe mâini, că nu trebuie să se frece la nas când se plimbă pe stradă, că trebuie să se vaccineze, că bine ar fi să se vaccineze. Vaccinul şi cu masca sunt singurele ingrediente care ne pot scăpa mai repede de aceste valuri pandemice”, a precizat medicul la B1.

 

Până joi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.953 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.000 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

 

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 78 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 34.264 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21.07.2021 (10:00) – 22.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 4 decese.

 

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 253. Dintre acestea, 33 sunt internate la ATI.

 

 

 

sursa: www.romaniatv.net