Doi români mai aveau puţin şi evadau dintr-o închisoare din Italia, au anunţat autorităţile, citate de irpinianews.it.
		
		Cei doi se află în spatele gratiilor la închisoarea Bellizzi, din Avellino, un oraş din sudul ţării.
		
		Sâmbătă după-amiază ei au fost opriţi de gardieni din încercarea de a evada.
		
		”Mai aveau doar să scoată cărămizile de sub fereastra celulei în care se găseau şi, cel mai probabil, ar fi devenit liberi ca păsările cerului”, a declarat Franco Volino, secretar provincial al Poliţiei Penitenciarelor.
		
		Poliţiştii din penitenciar au aflat de planul celor doi şi au efectuat o inspecţie. În timpul cercetărilor, au găsit asupra lor un telefon de mici dimensiuni, iar informaţiile privind pregătirea evadării s-au confirmat. Luna trecută, aceeaşi închisoare a fost în centrul unui scandal, după ce deţinuţii au publicat clipuri pe o reţea socială, a scris Repubblica.






    (96 vizualizări)
							






.jpg)









							
							











