Serviciile publice ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi accesibile în timpul sărbătorilor de iarnă.

 

500 000 de pliante cu informaţii privind programul de lucru şi modalitatea de accesare a acestor servicii sunt distribuite în punctele de trecere a frontierei de personalul Poliţiei de Frontieră Române.

 

Decizia, care aparţine ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, vine în sprijinul numărului mare de cetăţeni români care se întorc din străinătate.

 

Serviciile de eliberare a paşapoartelor din cadrul Direcţiei de Paşapoarte, regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, precum şi cele de eliberare a  cazierelor judiciare din cadrul Poliţiei Române vor avea ghişeele deschise, în timpul sărbătorilor de iarnă.

 

Excepţii vor fi pe 25, 26 decembrie 2019, 1 şi 2 ianuarie 2020.

 

Program de lucru cu publicul:

 

21 decembrie – 9.00 – 15.00,

22 decembrie – 9.00 – 13.00,

23-24 decembrie – 8.00 – 16.00,

27 decembrie – 8.00 – 16.00,

28 decembrie – 9.00 – 15.00,

29 decembrie – 9.00 – 13.00,

30-31 decembrie – 8.00 – 16.00,

3 ianuarie 2020 – 8.00 – 16.00,

4 ianuarie 2020 – 9.00 – 15.00,

5 ianuarie 2020 – 9.00 – 13.00.

 

Pe 21, 22, 28, 29 decembrie 2019 şi 4-5 ianuarie 2020, se vor elibera certificate de cazier judiciar la sediile tuturor inspectoratelor de poliţiei de la nivelul fiecărui judeţ, iar în Municipiul Bucureşti, la Secţia 1, Secţia 8, Secţia 10, Secţia 14, Secţia 17 şi Secţia 21 de sector.