Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat care sunt categoriile de români care se califică iniţial pentru o a treia doză de vaccin anticoronavirus.

 

”În momentul de faţă este discutat la nivelul Agenţiei Europene a medicamentului doza a treia doză de vaccin anti COVID.

 

Vorbim de o doză suplimentară de vaccin la anumite persoane.

Adică cele imuno deprimate cum ar fi persoanele care au suferit un transplant sau cele care sunt în evidenţă cu afecţiuni oncologice sau cu tratament activ sau cei care suferă de infecţia HIV, persoanele care fac terapii imunosupresoare vor avea indicaţie să facă 3 doze de vaccin.

 

Pentru începutul lunii octombrie ne propunem să demarăm şi în România această etapă cu condiţia să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaţionale” a spus Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

 

O decizie EMA, în următoarele săptămâni

 

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani.

 

Cele două companii farmaceutice au depus o cerere la Agenţia Europeană pentru Medicamente, care a declarat că va efectua o evaluare rapidă a datelor, cu un rezultat aşteptat „în următoarele câteva săptămâni”.

 

Vineri, compania farmaceutică americană Moderna a declarat că a cerut EMA aprobarea condiţionată pentru administrarea unei a treia doze de 50 de micrograme din vaccinul său anti-Covid-19.

 

Vaccinurile produse de Moderna şi Pfizer se bazează pe noua tehnologie ARN mesager (ARNm).

 

Totodată, EMA a anunţat luni că evaluează datele privind utilizarea unei doze suplimentare de vaccin ARNm la persoanele cu sisteme imunitare slăbite. Rezultatul acestei analize va fi oferit în timp util, a mai spus agenţia europeană.

 

Săptămâna trecută, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat că nu este nevoie urgentă de o a treia doză de vaccin anti-Covid-19 la persoanele complet imunizate.

 

 

 

Sursa: stirileprotv.ro