Tribunalul Alba a decis anularea „în parte” a unei decizii a Consiliului de Administraţie al Universităţii Bucureşti şi a unei hotărâri a Senatului UB, la solicitarea unui student la drept din Alba, potrivit portal.just.ro. Cele două documente prevedeau creşterea taxelor pentru studenţii facultăţilor de la Universitate, cu motivaţia că ar fi vorba despre o indexare cu inflaţia. Majorarea s-a aplicat şi a fost de 3,8%. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile.
 
Hotărârea nr 52/2021, care a fost publicată joi, arată că instanţa „admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Popa Andrei Nicolae în contradictoriu cu pârâta Universitatea Bucureşti”.
 
Concret, Tribunalul Alba a constatat în fond nelegalitatea deciziei prin care a fost modificată în mod unilateral, în timpul şcolarităţii, taxa de studii achitată de studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, de la 3500 lei la 3650 lei, scrie Asociaţia Studenţilor la Drept, cea care a reacţionat public în martie 2020 la intenţia Universităţii Bucureşti de a majora taxele.
 
Ce prevede decizia Tribunalului Alba
 
„Anulează în parte Decizia nr.60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, prin care s-a decis indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, în ceea ce priveşte taxele datorate de studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
 
Anulează în parte Hotărârea fără număr din perioada 19-20 martie 2020 adoptată de către Senatul Universităţii Bucureşti, prin care a fost aprobată Decizia nr. 60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti privind indexarea începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, a taxelor de şcolarizare datorate de către studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
 
Respinge în rest cererea formulată de reclamant. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 100 de lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Alba”, se arată în decizia oficială.
 
Student la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Andrei Nicolae Popa a scris pe Facebook că „Tribunalul Alba a stabilit că indexarea taxelor cu rata inflaţiei este nelegală. Această hotărâre a făcut dreptate pentru miile de studenţi la taxă din UB şi sutele de mii de studenţi la taxă din universităţile româneşti! Sunt dispus să îngrop securea războiului cu UB dacă aceasta îşi va recunoaşte vina, îşi va cere iertare public faţă de studenţi şi le va restitui sumele indexate!”
 
Purtătorul de cuvânt al Universităţii Bucureşti, Mirabela Amarandei, a declarat pentru Edupedu.ro: ”Am luat act de decizia în primă instanţă privitoare la reclamaţia studentului, decizie care, după cum puteţi şi dvs. vedea pe portalul dedicat, admite ”în parte” cererea acestuia. Este, aşadar, prima instanţă în cauză, deci nu o hotărâre definitivă. Aşteptăm motivarea deciziei pentru a face recurs. Până la soluţionarea definitivă a cauzei nu vom face alte comentarii”.
 
 
 
 
Sursa: www.edupedu.ro