Florian Walter, fostul finanţator al echipei Petrolul Ploieşti, a fost adus în România sâmbătă seară, după ce fusese dat în urmărire generală în urmă cu 10 luni. Omul de afaceri a ajuns în ţară la bordul unei aeronave care a aterizat pe aeroportul Otopeni în jurul orei 21:45.
"Nu am fugit... Nu veneam, dacă îmi era firică de închisoare", e declaraţia oferită de Florian Walter presei pe aeroport. Acesta a precizat că "a plecat" din ţară din cauza faptului că a simţit că viaţa îi e pusă în pericol.
Magistraţii de la Tribunalul Prahova, instanţă pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul penal care are ca obiect "extrădarea activă", au admis în luna iunie 2015, cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol pentru extrădarea lui Florian Walter, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele acestuia, în 15 mai 2015.
Florian Walter este dat în urmărire internaţională din 19 mai, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri este căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui mandatul de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc în 6 mai. La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.
Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.
Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.
Născut Florian Buşcă, omul de afaceri a fost acţionar la clubul de fotbal Dinamo, apoi a finanţat echipele Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj. Walter a intrat în fotbal datorită prieteniei sale cu Cristian Borcea, aflat actualmente după gratii ca urmare a condamnării în Dosarul Transferurilor. Cei doi au fost angajaţi la un centru de comercializare a buteliilor din cartierul Pantelimon.