”În momentul de faţă este discutat la nivelul Agenţiei Europene a medicamentului doza a treia doză de vaccin anti COVID. Vorbim de doza trei, respectiv de o doză adiţională. Pe de-o parte vorbim de o doză suplimentară de vaccin la anumite categorii de persoane imunodeprimate, cum sunt persoanele post-transplant cum ar fi persoanele care au suferit un transplant sau cele care sunt în evidenţă cu afecţiuni oncologice sau cu tratament activ sau cei care suferă de infecţia HIV, persoanele care fac terapii imunosupresoare, vor avea indicaţie să facă 3 doze de vaccin în cazul primei scheme de vaccinare, în loc de două doze. Ştim deja că această autorizaţie a fost aprobată deja în SUA şi că EMA evaluează această implicaţie. Persoanele care se încadrează în această grupă de risc vor primi trei doze de vaccin în loc de două.
Se discută, de asemenea, de doza de rapel sau booster care se efectuează la 6 luni de la schema iniţială de vaccinare, care se propune pentru categoriile vulnerabile, persoanele vârstnice sau cu afecţiuni cronice, şi ulterior se vor putea vaccina şi restul persoanelor. Sunt încă discuţii, dar după ce vom avea aceste recomandări vom putea organiza şi în România cele două tipuri de vaccinări.
Pentru începutul lunii octombrie ne propunem să demarăm şi în România această etapă, cu condiţia să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaţionale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă. coordonatorul campaniei de vaccinare.
Sursa: www.biziday.ro