Ploi, descărcări electrice, vijelii şi grindină vor fi, de luni dimineaţă până miercuri, mai întâi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane, apoi şi în celelalte regiuni. 

Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 09.00 până miercuri, la ora 06.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, grindină.

Ploi şi vijelii vor fi la început în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local, şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 - 50 de litri pe metru pătrat.