Cel mai grav accident produs vreodată pe o autostradă din România a provocat moartea a patru oameni. În coliziunea produsă pe Autostrada Soarelui, pe o ceaţă densă, au fost răniţi 56 de oameni. 20 dintre ei sunt încă internaţi în spitale din Capitală. Accidentul s-a petrecut la ora 8:42, în condiţii de ceaţă densă, în dreptul localităţii Lehliu-Gară, pe sensul de mers către Constanţa. 

Poliţiştii de la Brigada de Autostrăzi şi Misiuni Speciale a IGPR şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în urma accidentului.

Era ceaţă densă, iar la mai puţin de un minut de la prima tamponare, alte maşini s-au ciocnit. În total, 32 de autoturisme au fost implicate.

Cei care au putut, au ieşit din vehicule. Echipele de urgenţă au fost alertate. Peste 100 de pompieri, 9 medici şi 22 de asistenţi au ajuns la faţa locului. Planul roşu a fost activat iar răniţii au fost trimişi spre spitale, inclusiv unele din Ialomiţa şi Călăraşi.

41 de oameni au fost aduşi la 7 spitale din Bucureşti. Trei victime nu au mai putut fi salvate.

Toate maşinile implicate în carambol vor fi expertizate tehnic.

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi nepăstrarea distanţei sunt principalele cauze ale accidentului în lanţ, au anunţat poliţiştii. 20 de şoferi implicaţi în carambol sunt audiaţi în ancheta care trebuie să stabilească exact cum s-au produs coliziunile.

La Spitalul de Urgenţă Bucureşti rămân internaţi încă 4 dintre răniţii din accidentul de pe A2. O victimă a accidentului este la Spitalul Elias, în stare gravă. Iniţial, cei mai mulţi dintre răniţi, 14, au fost duşi la Spitalul Bagdasar Arseni. După consultaţii, medicii au decis că 9 dintre ei pot pleca acasă.

Digi 24