Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat luni că au fost raportate 939 de cazuri de gripă sezonieră în Capitală, în special la copii.
Spre comparaţie, ea a menţionat că în 2019, la 1 februarie, au fost raportate 817 cazuri.
Firea a precizat că, deşi există presiune din partea părinţilor pentru închiderea uniăţilor de învăţământ, decizia nu poate fi luată de Primăria Capitalei.
”Dacă ni se cere de la Ministerul Sănătăţii, ne vom conforma”, a anunţat Firea.
La rândul său, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), Alice Grasu, a declarat că, în perioada 19- 26 ianuarie, a crescut cu 20% numărul solicitărilor, iar numărul cazurilor cu febră cu 100%. Grasu a precizat că populaţia se aşteaptă ca la fiecare solicitare să ajungă şi medic, lucru care nu se pate face, cu toată mobilizarea.
”Facem apel la populaţie să ia legătura cu medicul de familie pentru a primi tratament adecvat pentru virozele sezoniere”, a declarat Alice Grasu, în cadrul Comandamentului de urgenţă de la Primăria Capitalei, potrivit News.ro.
Gabriela Firea a anunţat că Societatea de Transport Bucureşti va împărţi măşti pentru a reduce răspândirea virusului
”STB nu are atribuţii, călătorii sunt responsabili de sănătatea lor, dar vine în plus în ajutorul populaţiei. Vom stabili care este modalitatea urgentă, dar legală de a achiziţiona un număr mare de măşti sanitare. Nu este obligativitatea primăriei sau a STB, dar facem acest lucru pentru a proteja populaţia. Inclusiv noi, la Primăria Capitalei, vom achiziţiona astfel de măşti pentru cazurile sociale, pentru cei care locuiesc în căminele noastre sau pentru cei care nu au un acoperiş deasupra capului”, a mai anunţat primarul general.
Sursa: www.stirileprotv.ro