Numărul posturilor vacante din cadrul ANAF este de 2.970, potrivit datelor Profit.ro, aproape 12% dintr-un total de 25.582 posturi bugetate. Astfel, numărul angajaţilor se situează la 22.612 la mijlocul anului, în scădere cu peste 300 de persoane faţă de jumătatea anului trecut. Profit.ro a scris în iunie că ANAF a anunţat organizarea de concursuri de recrutare de personal din sursă externă pentru peste 130 de posturi de execuţie, în principal la regionala Bucureşti, acesta fiind primul concurs de recrutare de personal din sursă externă pentru ANAF începând din 2016, cu excepţia unui concurs derulat în 2018 exclusiv pentru Vama Galaţi.
La mijlocul anului trecut, ANAF avea 22.925 angajaţi şi 2.657 posturi neocupate.
În contextul în care ANAF pierde constant oameni prin pensionare, plecare voluntară şi chiar deces, iar angajările din sursă externă au fost blocate în ultimii ani, agenţia a recurs în această perioadă la recrutarea de personal de la alte instituţii din sistemul public, prin transfer.
În perioada noiembrie 2019 - aprilie 2021, la nivelul ANAF au fost încadrate, din afara sistemului de instituţii subordonate Ministerului Finanţelor, 656 persoane, dintre care 625 funcţionari publici şi 31 personal contractual, relevă datele analizate de Profit.ro.
"În scopul acoperirii necesităţilor de personal, o perioadă s-a recurs la recrutarea internă, efectuată prin mutări, delegări/detaşări, însă prin aceste modalităţi de ocupare s-au înlăturat doar necesităţile urgente privind lipsa de personal în zonele cheie, cu reducere de personal la nivelul altor structuri. Aceste măsuri de mobilitate au condus uneori la perturbarea activităţii structurilor de la care a fost preluat personalul şi, totodată, la creşterea cheltuielilor de personal (cheltuieli de transport dus/întors, cazare, indemnizaţia de delegare/mutare temporară, etc). Una dintre puţinele modalităţi de acoperire a necesarului de personal fără a afecta activitatea altor structuri ale instituţiei este transferul la cerere/în interesul serviciului din cadrul altor structuri ale administraţiei publice, respectiv din afara sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor", potrivit ANAF.
Guvernul a desfiinţat, printr-o hotărâre adoptată la începutul anului trecut, 2.000 de posturi vacante, astfel că număruld e posturi prevăzute de organigrama ANAF a coborât de la 27.582 la 25.582. Acum, aproape 3.000 din cele 25.582 sunt iarăşi vacante.
Sursa: www.profit.ro