Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, atât pe seria brută, cât şi pe cea ajustată sezonier, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), precizează Agerpres.
Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei trimestre a fost de peste 527,5 miliarde de lei preţuri curente pe seria ajustată sezonier şi de circa 498,48 miliarde de lei pe cea brută.
La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului (-0,5%). Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante au avut o contribuţie pozitivă de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.
Informaţiile şi comunicaţiile au contribuit la creşterea PIB cu 0,8%, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%), însă au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (12,8%).
De asemenea, industria a avut o contribuţie pozitivă de 0,5%, cu o pondere de 22,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%, iar impozitele nete pe produs au contribuit la creşterea PIB cu 0,8%, cu o pondere de 12,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,7%, contribuind cu 3,5% la creşterea PIB, şi formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,5%, consecinţă a creşterii cu 6,8% a volumului său.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,0%), consecinţă a creşterii cu 5,7% a exporturilor de bunuri şi servicii, corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8,0%.
Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%, comparativ cu trimestrul II 2015. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.
PIB estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 195,77 miliarde lei în preţuri curente (serie brută), în creştere — în termeni reali — cu 3,6% faţă de trimestrul III 2014.
Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 178,432 miliarde de lei preţuri curente, în creştere — în termeni reali — cu 1,4% faţă de trimestrul II 2015 şi cu 3,6% faţă de trimestrul III 2014.
Digi 24