Consumatorii casnici din regim reglementat vor achita acelaşi preţ pentru energie furnizată de la 1 martie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) aprobând astăzi noile “tarife reglementate”, despre care susţine că “nu se modifică faţă de cele care sunt, în prezent, în vigoare”. Asta înseamnă că factura populaţiei se va scumpi doar cu componenta de distribuţie, ANRE propunând majorarea acesteia cu 2,5% pentru ca distribuitorii să poată transmite costul cu nou introdusa contribuţie de 2% pe cifra de afaceri consumatorilor casnici şi non-casnici.
Din valoarea totală a unei facturi, aproximativ 50% este reprezentată de componenta de furnizare a curentului electric şi 25% cea de distribuţie, restul reprezentând certificare verzi, contribuţia de cogenerare, accize şi tarife de transport şi sistem.
Potrivit ANRE, prima componentă va rămâne neschimbată, iar cea de-a doua se va majora cu 2,5%, reprezentând povara fiscală impusă de contribuţia de 2% asupra cifrei de afaceri a companiilor de distribuţie.
În cazul consumatorilor noncasnici, ANRE a avizat miercurea trecută noile preţuri pentru serviciul universal, aplicate de furnizorii de ultimă instanţă în perioada 1 martie-31 decembrie 2019. Acestea sunt mai mari cu 35% decât actualele preţuri în cazul Enel Energie Muntenia (valabile pentru consumatorii noncasnici din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu), cu 30% în cazul Enel Energie SA Banat şi cu 25% în cazul Enel Energie SA Dobrogea.
Nici consumatorii noncasnici din Moldova nu scapă de majorări considerabile, de 17,5% (în cazul E.On).
Cum preţul de furnizare al energiei reprezintă 50% din preţul final, ar rezulta că firmele bucureştene eligibile pentru serviciul universal ar urma să plătească o factură mai mare cu 17%, cele bănăţene - una mai scumpă cu 15%, cele dobrogenene - cu 12%, iar cele din Moldova - cu 9% decât în prezent.
În cazul consumatorilor noncasnici din Oltenia, preţurile rămân aproape identice (majorare a preţului CEZ Vânzare avizată de ANRE de doar 0,5%). Consumatorii noncasnici clienţi ai Electrica ar urma să achite preţuri mai mari cu 6,5-10% pentru energia electrică furnizată în funcţie de zonă (cele mai mici scumpiri în cazul Muntenia Nord, cele mai mari în cazul Transilvania Sud). Acestea ar conduce la o creştere a facturii finale cu 4-5%.
ANRE susţine că “tarifele reglementate au fost stabilite în urma analizei datelor şi informaţiilor transmise de furnizorii de ultimă instanţă, cu respectarea prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate şi a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor finali aprobate prin Ordinul ANRE nr. 11/2019”.
Preţurile pentru serviciu universal arată costurile reale ale energiei achiziţionate de furnizori de pe piaţă, recunoscute de ANRE.Diferenţa dintre preţurile pentru serviciul universal aplicate firmelor şi tarifele pentru serviciul universal aplicate consumatorilor casnici arată care vor fi "recuperările" care vor fi solicitate de producători şi furnizori după ce OUG 114 (prin care se reintroduce controlul preţurilor la energia electrică - n.r.) nu va mai fi în vigoare.
Penrtru a putea reglementa aceste tarife scăzute pentru consumatorii casnici, ANRE a obligat producătorii de energie ieftină (Hidroelectrica şi Nuclearelectrica) să vândă FUI-lor energie la un preţ format din costul de producţie plus un profit de 5%.
Pe 1 februarie, ANRE a publicat un comunicat de presă în care preciza:
“Având în vedere interesul manifestat în spaţiul public cu privire la aplicarea prevederilor OUG 114/2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, dar şi pentru corecta informare a clienţilor finali casnici, dorim să facem următoarele precizări: Prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislaţia secundară emisă de ANRE în aplicarea acesteia, nu vor conduce la creşteri de preţuri la energia electrică şi gazele naturale furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat în perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 – pentru energia electrică, şi în perioada 01.01.2019 – 28.02.2022 – pentru gazele naturale.”
Sursa: www.profit.ro