Blocaj în proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti, pe lotul Tigveni Curtea de Argeş. Chinezii excluşi de la licitaţie pentru că erau pe o listă neagră a Băncii Mondiale au câştigat la Curtea de Apel. Compania de autostrăzi trebuie să facă o reevaluare a ofertelor pe acest segment încredinţat deja austriecilor de la Porr.

 

Chinezii revin în cursa pentru realizarea a 10 kilometri din autostrada Sibiu-Piteşti. Este vorba despre secţiunea dintre Tigveni şi Curtea de Argeş.

 

Compania de Administrare a Infrastructurii atribuise, iniţial, contractul austriecilor de la Porr, care au cerut 1,67 miliarde de lei pentru realizarea în cinci ani a celor 10 kilometri de şosea rapidă.

 

Decizia CNAIR a fost contestată de cei de la China Railway, iar Curtea de Apel le-a dat dreptate chinezilor.

 

Firma din Asia fusese exclusă de la licitaţie deoarece nu a menţionat nimic în documentaţia depusă de problemele avute în Georgia cu Banca Mondială şi nici despre faptul că a ajuns astfel timp de trei ani pe lista neagră a instituţiei financiare.

 

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declara recent, la Digi24, că anul viitor vom avea prima tăiere de panglică pe autostrada Sibiu-Piteşti.

 

Austriecii care construiesc cei 13 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au realizat deja 40% din lucrări, prin urmare la finalul anului viitor autostrada va fi gata.

 

Acum în vară vor intra în teren şi italienii de la Astaldi, care vor construi cei 30 de kilometri de şosea rapidă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş.

 

Alte două loturi cu o lungime totală de 69 de kilometri sunt în licitaţie.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro