Un bărbat de 33 de ani din Săcele, judeţul Braşov, este acuzat că a violat-o de mai multe ori pe fiica iubitei sale, o fată de numai 12 ani.

 

Faptele, spun procurorii, s-ar fi petrecut pe parcursul a şase luni, timp în care mama copilei era plecată la muncă în străinătate.

 

Au fost şapte luni în care fata a rămas în grija iubitului mamei ei. Femeia a avut încredere în bărbat, pentru că stătea cu el încă de când copila avea doar trei ani, dar, la întoarcerea acasă din străinătate, mama a observat că fiica ei se comporta ciudat.

 

Luată la întrebări, fata a mărturisit că a fost violată în nenumărate rânduri. Iniţial, s-a temut să spună că făptaşul era chiar bărbatul care ar fi trebuit să-i poarte de grijă. A dat vina pe un vecin, dar adevărul a ieşit la iveală în urma testelor ADN.

 

Bărbatul de 33 de ani a fost arestat şi urmează să fie judecat pentru viol în formă agravată.

 

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro