O crimă înfiorătoare a tulburat liniştea unui cartier din Iaşi, ieri după amiază. O femeie de 69 de ani a fost ucisă de unicul ei fiu, exact în ziua în care ar fi trebuit să îşi serbeze ziua de naştere.

 

Imediat după crimă, individul de 39 de ani, cunoscut cu probleme psihice, a sunat la un post de televiziune şi la 112, pentru a-şi anunţa fapta.

 

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor calificat, iar criminalul a fost internat la Institutul de Psihiatrie “Socola”, pentru o expertiză medicală.

 

Bărbatul s-ar fi ales cu probleme psihice încă din adolescenţă, la scurt timp după ce tatăl lui a murit. Ulterior, s-a căsătorit, dar apoi a trecut printr-un divorţ care i-a agravat starea. Acum, vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate pe strada lor.

 

Reporter: “V-a dat vreodata impresia ca ar putea comite o asemenea fapta?”.

 

Vecin: “Nu mi-am dat seama, dar uite”.

 

Reporter: “L-ati fi vazut in stare sa isi ucida mama?”.

 

Vecin: “Nu, nu”.

 

Vecină: ″Îl cunosc de mic copil. Probabil, el nu a luat tratamentul. Ea mergea la Grajduri în fiecare săptămână. Foarte multă grijă a avut de el”.

 

Vecinii spun că nu au auzit vreodată certuri în casă. Periodic, femeia îşi vizita fiul internat într-un spital de Psihiatrie din comuna Grajduri. Ocazional, pe semnătură proprie, îl lua acasă, la cerere.

 

Vecină: “Mergea în fiecare săptămână la el. N-am gândit în viaţa mea aşa ceva”.

 

Reporter: “S-a plâns vreodată de comportamentul fiului?”.

 

Vecină: “Niciodată”.

 

Medicii au găsit-o pe biata femeie într-o baltă de sânge, iar pe criminal lângă trupul neînsufleţit.

 

Dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi: “Medicul nostru a ajuns la faţa locului, a constatat că, din păcate, ceea ce a relatat era adevărat. Femeia de 69 de ani era cu stop cardio-respirator printr-o hemoragie produsă de o plagă la nivelul gâtului. Iar fiul a fost preluat de către Poliţie, nu avea probleme medicale, fiind declarat cu probleme psihiatrice, dar, la acel moment, nu prezenta niciun fel de afectare care să presupună o intervenţie medicală”.

 

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi.

 

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro