Noi detalii dramatice ale incendiului din Colectiv sunt scoase la iveală de expertiza Institutului de Securitate Minieră şi Protecţie Anti-Explozivă Petroşani. Sala, containerul, chiar şi băile s-au dovedit adevărate capcane fierbinţi. Unii oameni au încercat să se refugieze la toalete, dar au pierit din cauza căldurii şi a gazelor toxice. Temperaturile au fost şi de opt ori mai mari decât poate suporta corpul uman.
Specialiştii în incendii de la Petroşani au scris în raportul pe care l-au făcut că în toaleta bărbaţilor au găsit instrumente muzicale adăpostite. Erau pline cu funingine şi urme de fum. Oamenii care au fugit acolo din calea flăcărilor nu au avut nicio şansă. Geamuri nu existau, iar încăperile erau încinse.
Temperatura înregistrată topea şi aluminiul: 800 de grade Celsius.
În club, erau peste 600 de grade Celsius.
Tavanul se încinsese până la 1000 de grade, iar în containerul în care tinerii s-au înghesuit, temperatura depăşea 200 de grade Celsius, spun specialiştii.
Cine nu a murit din cauza focului a fost răpus de gaze toxice, spun specialiştii. Raportul INSEMEX arată că la o temperatură de 1000 de grade Celsius 70% din azotul din spuma poliuretanică se transformă în acid cianhidric. Chimiştii care au contribuit la anchetă au descoperit 24 de substanţe toxice emanate în Colectiv.
26 de tineri au murit în Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015. Astăzi, numărul vieţilor pierdute a ajuns la 64.