Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi atenţionări Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol, valabile până miercuri seara în 21 de judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi vreme deosebit de rece în mare parte din ţară, până joi dimineaţa.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 23 martie, ora 12:00 - 24 martie, ora 18:00, va fi în vigoare un Cod galben de vremea rea. Astfel, în Moldova, pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) şi în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55 - 65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. De asemenea, vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită.

În acelaşi timp, în perioada 23 martie, ora 18:00 - 24 martie, ora 21:00, un al doilea Cod galben vizează Carpaţii Meridionali şi local Carpaţii Orientali unde va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1.500 de metri vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 - 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

Judeţele vizate de noile atenţionări Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

ANM precizează că vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Îndeosebi în vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, se va semnala brumă.