Românii şi-ar putea înlocui echipamentele electocasnice vechi cu ajutor de la stat. Proiectul „Rabla Electrocasnice” pentru 2020 a fost pus în dezbatere publică şi prevede finanţare pentru şapte tipuri de echipamente, între care televizoare, frigidere, aspiratoare, uscătoare de rufe sau maşini de spălat. După ce proiectul va fi publicat in Monitorul Oficial, românii vor putea aplica pentru vouchere cuprinse între 200 şi 400 de lei.
„Acum o maşină de spălat rufe cu capacitatea de 6 kg costă 1.050 de lei, iar odată cu noul program Rabla, va putea fi achiziţionată la 750 de lei, iar spre exemplu, un televizor cu diagonală de 109 cm, care acum costă 1.050 de lei, va putea fi achiziţionat cu 650 de lei” - explică şefa unui raion de specialitate.
Diferenţa de preţ va fi susţinută de statul român şi va fi plătită dacă clientul dă la schimb un electrocasnic vechi.
„Cele mai căutate produse din anii anteriori au fost televizoare, maşinile de spălat rufe şi frigiderele”, spune Georgiana Păun, managerul unei divizii de electrocasnice.
Ce valoare au voucherele din Rabla Electrocasnice 2020
Sunt mai multe noutăţi în acest an în programul „Rabla Electrocasnice”. Proiectul pus în dezbatere de Ministerul Mediului arată că puteţi cumpăra anul acesta şi aspiratoare sau uscătoare de rufe. În plus, pentru maşinile de spălat vase sau pentru uscătoarele de rufe, puteţi aduce la schimb orice produs electrocasnic.
Sunt 7 tipuri de aparate electrice sau electrocasnice care intră pe lista finanţărilor.
Pentru aspiratoare noi, ajutorul va fi de 200 de lei, pentru maşini de spălat rufe 300 de lei, iar pentru aparate de aer condiţionat, frigidere, televizoare şi uscătoare de rufe - 400 de lei.
„Fiecare român va putea să aplice la oricare dintre cele 7 categorii sau chiar la toate, în măsura în care doreşte să cumpere mai multe echipamente electronice şi foarte repede va reuşi să intre in posesia acelor bunuri. Cumpărătorul va trebui să prezinte vechiul aparat la retail sau să îl dea curierului”, spune Mircea Fecheţ, secretar de stat în Ministerul Mediului.
După ce proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial, retailerii se vor putea înscrie în program şi clienţii vor putea aplica online pentru vouchere pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Programul are un buget total de 40 de milioane de lei.
În sesiunile din anii trecuţi s-au cumpărat peste 100 de mii de produse electrice şi electrocasnice.
Rabla Electrocasnice. Ce aparate puteţi cumpăra şi cu ce reducere
- aspiratoare clasa A - 200 lei
- maşini de spălat rufe clasa A++ - 300 lei
- maşini de spălat vase clasa A++ - 400 lei
- aparate de aer condiţionat clasa A++ - 400 lei
- frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare clasa A++ - 400 lei
- televizoare clasa A - 400 lei
- uscătoare de rufe clasa A++ - 400 lei
(Sursa: Ministerul Mediului)
Anul trecut, voucherele programului Rabla pentru electrocasnice s-au dat precum pâinea caldă. În doar câteva ore, toată suma alocată proiectului s-a epuizat. Românii au luat cu asalt site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. În 2019, Guvernul a alocat 40 de milioane de lei pentru vouchere.
sursa: www.digi24.ro