Societatea Română de Epidemiologie şi-a manifestat luni îngrijorarea, în contextul „creşterii constante” din ultima săptămână a numărului de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 şi a peste zece decese înregistrate zilnic, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

 

SRE roagă populaţia „insistent” să respecte mai multe măsuri, printre care distanţarea fizică, evitarea constituirii unor grupuri mari de persoane, purtarea măştii în spaţii închise sau ori de câte ori este necesară interacţiunea dintre două sau mai multe persoane, igiena prin decontaminarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun şi/sau cu soluţie hidroalcoolică, dar şi decontaminarea obiectelor sau suprafeţelor utilizate sau atinse de mai multe persoane.

 

Reprezentanţii Societăţii consideră că revenirea la normalitate este posibilă numai cu condiţia scăderii constante a numărului de cazuri şi a deceselor, iar implementarea măsurilor necesare de relaxare, prevăzute în etapele următoare, depinde de respectarea reglementărilor reamintite şi manifestarea spiritului civic din partea fiecărui cetăţean al acestei ţări.

 

„Societatea Română de Epidemiologie este îngrijorată din cauza creşterii constante în ultima săptămână a numărului de cazuri la 300 de cazuri pe zi de infecţie SARS-CoV-2 şi a peste 10 decese COVID-19 produse zilnic. Din această cauză, rugăm insistent populaţia să respecte următoarele măsuri: anunţarea sau consultarea cu un medic în cazul apariţiei manifestărilor caracteristice bolii; păstrarea distanţării fizice de cel puţin 1,5 m între persoane în spaţiile închise sau în orice circumstanţă în care sunt prezenţi mai mulţi indivizi; evitarea constituirii unor grupuri mari de persoane, peste numărul recomandat; purtarea măştii în spaţii închise sau ori de câte ori este necesară interacţiunea dintre două sau mai multe persoane; igiena prin decontaminarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun şi/sau cu soluţie hidroalcoolică; decontaminarea obiectelor sau suprafeţelor utilizate sau atinse de mai multe persoane; respectarea recomandărilor autorităţilor şi metodologiilor prin care se realizează activităţile individuale sau a grupurilor de persoane, ca urmare a măsurilor de relaxare aflate în vigoare”, mai afirmă instituţia în documentul citat.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro