Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod portocaliu de vreme rea.

 

Potrivit ANM, în intervalul 4 februarie, ora 13:00 - 5 februarie, ora 08:00, a fost instituit un COD GALBEN. Se vor produce intensificări ale vântului şi cantităţi de precipitaţii, ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1700 m.

 

În cursul zilei de marţi, 4 februarie, va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. În noaptea de marţi spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar la munte şi în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp.

 

Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi centrale, cu viteze în general de 55...65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90...100 km/h şi va fi viscol.

 

Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 50...55 km/h. Izolat vor fi condiţii de polei sau gheţuş.

 

Potrivit aceleiaşi surse, în intervalul 4 februarie, ora 15:00 - 4 februarie, ora 23:00, va fi instituit COD PORTOCALIU de cantităţi însemnate de precipitaţii.

 

In zona de munte a judeţelor Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Caraş Severin vor fi precipitaţii abundente şi se vor acumula local 40...50 l/mp.

 

Totodată, ANM a emis şi o atenţionare meteo COD GALBEN, valabilă în intervalul 5 februarie, ora 08:00 - 6 februarie, ora 10:00.

 

În intervalul menţionat în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.

    

La munte, în nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar în zona montană 90...100 km/h.

     

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, iar rafalele vor depăşi 55...60 km/h.

 

 

 

 

 

Sursa: www.realitatea.net