Pe lângă mâncare expirată şi mizerie în bucătărie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care a descins în mai multe localuri din Bucureşti, spune că a descoperit şi înţelegeri scandaloase între inspectori şi patroni.

 

Iar aceste înţelegeri au pus în pericol sănătatea clienţilor. ANPC a verificat 18 restaurante asiatice din Capitală, iar jumătate au fost deja închise, din cauza neregulilor. Şeful ANPC declară că aceste unităţi nu au fost controlate de ani de zile pentru că anumiţi inspectori ar fi luat şpagă, bani sau produse, de la reprezentanţii lor. Oficialii au demarat o anchetă internă şi vor sesiza şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

Inspectorii ANPC au filmat în bucătăriile restaurantelor asiatice verificate pentru a arăta de ce au decis să le închidă.

 

Au găsit preparate expirate, sosuri păstrate nu se ştie de când în bidoane murdare sau carne depozitată necorespunzător fără etichete de valabilitate. Potrivit autorităţilor, aparatura nu mai fuse demult curăţată, la fel şi vasele folosite pentru prepararea mâncării care, în unele cazuri, erau depozitate şi pe jos. Ustensilele erau murdare şi în unele cazuri ruginite, iar pereţii erau plini de pete.

 

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: „Nu există zone distincte pentru procesat carne peste lactate, legume. toate lucrurile se petreceau la grămadă, în spaţii mai mult decât insalubre cu deficienţe majore. Majoritatea locaţiilor celebre şi sunt mai mult decât cunoscute.”

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, spune că a demarat verificările după ce găsit documente care arătau că unii comisari nu au sancţionat neregulile constatate şi au primit în schimb bani şi mâncare.

 

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: „Avem informaţii că unii nu înţeleg că atribuţiile sunt de supraveghere şi nu de rotunjire a veniturilor. Avem o informaţie primită de la un restaurant ca o colegă de a noastră comisar trece săptămânal pe acolo şi ridică produse în valoare de 1.000 de lei. Ne-au spus că ne pot pune la dispoziţie şi adresa la care livrau produsele, asta ca să nu fie controlaţi, să fie acoperiţi. Mai mult decât atât un alt operator economic ne-a spus că săptămâna trecută a dat unui alt coleg de al nostru suma de 2.000 de lei.”

 

Magia şi misterul mâncării vietnameze. Este unul dintre cele 9 restaurante închise de ANPC până la remedierea deficienţelor. Şi vorbim de probleme grave. Aici inspectorii au găsit mâncare expirată de mai bine de 2 săptămâni şi materie primă cu textură şi miros care indică faptul că nu era deloc proaspătă. Am încercat să stăm de vorbă cu administratorii străini, cehi, ai acestui restaurant, însă nu au fost de gasit.

 

În schimb, o fostă angajată ne-a povestit lucruri pe care clienţii nu ştiu. Cum autorităţile ar fi fost convinse ani la rândul să închidă ochii la neregulile acestui restaurant deschis acum 7 ani.

 

„Fostă angajată: Pachetele de primăvară la toate controalele ieşeau că sunt expirate pentru că nu reuşeau să le vândă şi le puneam în frigider, la fiecare control de la OPC, DSV, tot timpul se muşamalizau. Cărnurile veneau împachetate şi stăteau în frigider chiar şi două săptămâni după perioada de expirare până reuşeau să le vândă, plus îngroşau sosul ca mâncarea să aibă gust mai bun, potenţiator. Îmi spuneau să o pun mai în faţă să o dăm. Carnea de vită era lăsată pentru că nu se consumă ca aia de pui, sosurile de soia le ţineau în găleţi mari de 2-5 kg. Întotdeauna erau murdare alea, la ultimul control pe care l-am avut eu am fost de vină că nu am reuşit să conving comisarii ANPC să închidă ochii şi să mituim cu bani.

Reporter: Toate autorităţile închideau ochii pentru bani?

Fostă angajată: Da da da.″

 

Toate cele 9 restaurante închise momentan de ANPC aveau mii de clienţi în fiecare zi.

 

Pe uşile unui restaurant cu probleme, închis de ANPC, pe lângă afişul obligatoriu cu ″închiderea temporară până la remedierea deficientelor”, apare şi un alt anunţ scris de administratorii locului: „ne pare rău, restaurantul este închis din motive tehnice”. În total 18 restaurante au fost verificate de ANPC, care au dat şi 26 de amenzi în valoare de peste 300.000 de lei şi au retras de la comercializare peste 1.200 de kg de produse care reprezentau un adevărat pericol pentru consumatori.

 

Cu atât mai grav este că preparatele din aceste restaurante asiatice: chinezeşti, vietnameze sau japoneze au şi reţete pe bază de cârne crudă, peşte crud şi ouă, care expirate şi stricate ar putea fi chiar mortale pentru cei care le mănâncă.

 

Adrian Marinescu, medic infecţionist: ″Dacă vorbim de specific asiatic, aici lucrurile sunt complicate, carnea nu e preparată termic: sushi etc, atunci dacă e expirată şi există oricum un risc să facem toxinfectie. Poate să fie atât de mare încât să ajungă la deces, poate fi îmbolnăvire în masă. Lipsa de igienă toate pot duce împreună la şanse mari de infecţii digestive.”

 

Preşedintele ANPC a demarat o anchetă internă pentru a afla câţi angajaţi ai instituţiei sunt implicaţi în acest scandal şi spune că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro