Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
„Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi salariaţii vor primi anual două salarii minime pe economie drept indemnizaţie de hrană. Era o prevedere în ordonanţă şi nu era clar dacă se proroga sau nu. Se aplică de la 1 ianuarie 2019”, a spus Teodorovici.
Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anul trecut însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.
De la 1 ianuarie 2019, toţi bugetarii vor primi anual două salarii minime ca indemnizaţie de hrană
23 decembrie 2018
(444 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANAF începe verificarea averilor. Maneliştii şi cămătarii, printre cei vizaţi
(6 august 2015)
148 vizualizări
Ce prevede noua lege a salarizării pe care o propune guvernul
(27 martie 2015)
278 vizualizări
Cetăţenii pot semnala locurile unde se depun ilegal deşeuri, cu ajutorul unei aplicaţii pe mobil
(27 august 2015)
121 vizualizări
Taxe mai mari în sistemul juridic
(1 iulie 2013)
338 vizualizări
Aeroportul Otopeni le cere pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare, din cauza aglomeraţiei
(18 iunie 2017)
504 vizualizări
Intră în vigoare de la 1 ianuarie. Lovitură cruntă pentru 5 milioane de români
(16 decembrie 2020)
239 vizualizări
EXCLUSIV! 100 de muncitori români neplătiţi de luni de zile în Olanda
(4 octombrie 2017 - Cristina IANCU)
1246 vizualizări
Peste 110 cazuri noi de rujeolă şi un deces, înregistrate în ultima săptămână; numărul total al deceselor a ajuns la 18
(1 aprilie 2017)
468 vizualizări
Guvernul a suspendat reducerea pedepselor pentru deţinuţii care scriu cărţi
(3 februarie 2016)
67 vizualizări
Hărţuirea sexuală, la un pas de reglementare. Insinuările sexuale sancţionate cu 100 000 de lei
(30 aprilie 2018)
450 vizualizări
Condiţii noi pentru adopţii
(18 august 2016)
419 vizualizări
Tribunalul Prahova a decis: Pinalti este liber!
(17 noiembrie 2018)
134 vizualizări
Inspectorul social va avea un statut special, care să îi ofere autoritate în stat
(17 noiembrie 2016)
199 vizualizări
Absolvenţii universităţilor de medicină vor candida pe aproximativ 3.800 de locuri la concursul de rezidenţiat
(10 octombrie 2015)
490 vizualizări
INCREDIBIL la BUCUREŞTI Pacienţii aflaţi în Spitalul de Ortopedie Foişor, scoşi în stradă fără preaviz!
(9 aprilie 2021)
165 vizualizări
FOTO ŞOCANTE 21 de dinţi au fost GĂSIŢI în casa GROAZEI, într-un butoi cu cenuşă
(28 iulie 2019)
265 vizualizări
60 de pensionari români primesc câte un miliard de lei, adică de 25.000 de euro pe lună
(5 octombrie 2016)
665 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























