Poliţiştii locali din Reşiţa vor trebui să treacă un test fizic, dacă vor să-şi pastreze locul de muncă. Decizia aparţine primarului Ioan Popa, care a apreciat că angajaţii Poliţiei locale nu sunt destul de pregătiţi din acest punct de vedere, scrie banatulazi.ro
În toamnă trecută, primarul Reşiţei i-a trimis pe poliţişti la pregătire, însă mulţi dintre ei nu l-au luat în serios.
“Au crezut că glumesc. În toamnă, le-am angajat şi un antrenor, însă au cam lipsit de la orele de pregătire. Aşa că le-am introdus în Regulamentul de organizare şi funcţionare obligativitatea testărilor fizice, de două ori pe an, în mai şi septembrie. Testările sunt conform legislaţiei. Au alergare 1.000 de metri, sprint 50 de metri, flotări, abdomene, făcute pe timp şi pe grupe de vârstă”, spune primarul Reşiţei.
Popa consideră că poliţiştii din România au mari probleme cu pregătirea fizică, lucru nepermis într-o astfel de activitate.
“Am luat această decizie pentru că e o problemă generală, nu doar a lor, ci a tuturor poliţiştilor din România. Din punctul meu de vedere poliţiştii români au probleme mari de pregătire fizică”, spune primarul Reşiţei, care susţine că din această primăvară a început să meargă şi el la antrenamente, care se ţin de trei ori pe săptămână.
Primarul avertizează însă că demersul e unul cât se poate de serios. Poliţiştii care nu vor trece testul vor fi eliberaţi din funcţii.
Fără burtă la Poliţia Locală a unui oraş din România!
1 mai 2018
(943 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ministrul Justiţiei: Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA
(22 februarie 2018)
145 vizualizări
Serviciile şi gazele de şist, lăudate la summit-ul UE
(26 octombrie 2013)
140 vizualizări
Sindicatul Funcţionarilor Publici: Persoane controlate de ANAF dau în judecată inspectorii fiscali. Legislaţia trebuie schimbată
(5 octombrie 2015)
109 vizualizări
9.739 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(25 noiembrie 2020)
51 vizualizări
Vacanţă de coşmar în Bulgaria pentru un grup de ploiesteni !
(18 august 2019)
1668 vizualizări
Omul de afaceri Vasile Turcu, în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, după ce ar fi încercat să se sinucidă
(1 martie 2017)
239 vizualizări
Filme porno în timpul orelor online, la un liceu din România
(21 martie 2021)
1503 vizualizări
Adormirea Maicii Domnului-cea mai importantă sărbătoare creştină a verii
(15 august 2022)
390 vizualizări
Fosta conducere a Electrica, urmărită penal de către DNA
(18 iunie 2014)
140 vizualizări
Locurile din România unde trăiesc vipere. Cum să te fereşti de muşcătură
(18 mai 2022)
394 vizualizări
Admitere Facultate 2015. Care este oferta de şcolarizare a universităţilor
(18 iunie 2015)
232 vizualizări
ANSVSA a retras de la comercializare circa 150.000 de ouă şi 95 de tone de produse alimentare de origine animală
(28 aprilie 2016)
86 vizualizări
Sute de şoferi au rămas fără permise de conducere, în numai 4 zile
(21 iunie 2015)
51 vizualizări
Guvernul a aprobat cifrele de şcolarizare în învăţământul de stat pentru anul şcolar/universitar 2017-2018
(17 martie 2017)
239 vizualizări
Drulă: „Se trece de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanţă”
(8 iunie 2021)
35 vizualizări
Primaria şi sex-shopul!
(24 decembrie 2014)
194 vizualizări
Carantina s-a încheiat, şcoala online continuă. Ce categorii de părinţi sunt cele mai afectate de mutarea în online
(29 mai 2020)
141 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























