Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, marţi, în procesul intentat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi şi colaboratori ai acestuia, scrie news.ro.
Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, a decis în 2015 ca şefa DNA să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a cerut despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe postul TV.
Curtea de Apel Ploieşti a stabilit pentru 20 martie termenul de pronunţare în dosarul deschis de şefa DNA împotriva postului Antena 3 şi a unor angajaţi a acestuia şi care are ca obiect „acţiune în răspundere delictuală„.
În urmă cu cinci zile, în 15 martie, instanţa a respins o cerere de recuzare depusă de unul dintre pârâţi, dar şi o cerere de abţinere formulată de una dintre judecătoarele care fac parte din completul de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti - a treia Curte de Apel după cea din Bucureşti şi cea din Piteşti pe rolul căreia a ajuns procesul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3 - trebuie să ia o decizie în acest dosar în condiţiile în care în luna ianuarie a acestui an Laura Codruţa Kovesi a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere privind tergivesarea procesului, plângere care a fost admisă.
Curtea de Apel Ploieşti TRANŞEAZĂ conflictul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3
20 martie 2018
(150 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Locurile perfecte din statiunile montane din Prahova pentru „Vacanţa la schi”
(20 februarie 2024)
53 vizualizări
Amenzi CONSISTENTE dacă eşti prins cu prietenii la fotbal . Ce spune legea?
(18 mai 2020)
163 vizualizări
Senatul a respins propunerea legislativă privind parteneriatul civil
(25 octombrie 2016)
444 vizualizări
CNADNR revine în subordinea Ministerului Transporturilor.
(17 decembrie 2014)
73 vizualizări
Alertă! Dincă ar putea fi eliberat in închisoare!
(17 octombrie 2019)
67 vizualizări
Lotul olimpic de matematică al României a obţinut cinci medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de la Hong Kong
(18 iulie 2016)
188 vizualizări
VEŞTI PROASTE PENTRU ŞOFERI. Toţi posesorii de PERMIS DE CONDUCERE se vor întoarce în SĂLILE de examen
(11 octombrie 2019)
110 vizualizări
A fost promulgată legea prin care TVA pentru lemne de foc scade la 5%
(9 decembrie 2021)
56 vizualizări
ALARMA! Peste 4000 de noi cazuri de Covid-19 in Romania!
(14 octombrie 2020)
223 vizualizări
Nouă ţări UE au ridicat restricţiile pentru muncitorii români
(1 ianuarie 2014)
552 vizualizări
Sistemul Informatic Integrat Vamal va fi indisponibil în perioada 10-14 martie
(4 martie 2016)
118 vizualizări
România, în stare de alertă din 15 mai. Ce presupune şi ce este diferit faţă de starea de urgenţă
(14 mai 2020)
346 vizualizări
Iohannis s-a consultat cu Ponta înaintea şedinţei CSAT
(2 martie 2015)
224 vizualizări
Soţia lui Mircea Ionescu Quintus s-a stins din viaţă, la vârsta de 94 de ani
(26 octombrie 2020)
560 vizualizări
Noile reguli de intrare în România. Hotărârea CNSU privind carantina
(1 februarie 2022)
115 vizualizări
Petre Daea a decis: Cel mult 5 porci într-o gospodărie
(27 martie 2019)
110 vizualizări
6.118 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(16 martie 2021)
78 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























