Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe Richter s-a produs duminică, la ora locală 12:46, în judeţul Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), anunţă AGERPRES.
Seismul a avut loc la o adâncime de 90 de kilometri şi s-a produs la 80 km est de Braşov, 95 km sud de Bacău, 99 km nord-est de Ploieşti, 115 km vest de Galaţi, 117 km nord-vest de Brăila şi 150 km nord de Bucureşti.
De la începutul lunii iulie, în România au avut loc 23 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,5 grade pe Richter.