Lista tuturor preşedinţilor pe care i-a avut România înainte şi după Revoluţie. Primul conducător al României Mari a fost regele Ferdinand I al României. El a fost cel care a decis intrarea ţării în Primul Război Mondial în 1916.

 

Lista şefilor de stat ai României în cei 100 de ani de la Marea Unire

România a avut alţi 13 şefi de stat şi patru regenţi în perioada în care pe tronul ţării s-a aflat Regele Mihai.

De asemenea, România a avut doi interimari, preşedinţii Senatului în perioada suspendărilor preşedintelui Traian Băsescu.

 

– Ferdinand I (n. 24 aug 1865 – d. 20 iul 1927) regele României între 27 septembrie 1914 şi 20 iulie 1927. Sub el s-a înfăptuit Marea Unire.

 

– Mihai I (sub conducerea Regenţei) (minor) (n. 25 oct 1921 – d. 5 dec 2017).

 

În timpul primei domnii a Regelui Mihai, cauzată de faptul că tatăl său, principele Carol, a renunţat la tron, conducerea ţării a fost asigurată de o regenţă.

 

– În perioada 20 iulie 1927 – 9 octombrie 1929, regenţa a fost asigurată de Principele Nicolae – cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria

 

– Carol al II-lea (n. 15 oct 1893 – d. 4 apr 1953) rege între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940.

 

– Mihai I (n. 25 oct 1921 – d. 5 dec 2017) rege între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947

 

Conducătorii României îniante de Revoluţia din 1989

 

– Constantin Ion Parhon (n. 15 oct 1874 – d. 9 aug 1969). După abdicarea regelui Mihai I, Parhon a devenit preşedintele Prezidiului Provizoriu al Marii Adunări Naţionale. Acest lucru s-a întâmplat  între 30 decembrie 1947.

 

– Petru Groza (n. 7 dec 1884 – d. 7 ian 1958) – Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale între 12 iunie 1952 şi 7 ianuarie 1958.

 

– Ion Gheorghe Maurer (n. 23 sep 1902 – d. 8 feb 2000) – Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale între 11 ianuarie 1958 şi 21 martie 1961

 

– Chivu Stoica (n. 8 aug 1908 – d. 16 feb 1975) – Preşedintele Consiliului de Stat între 24 martie1965 şi 9 decembrie 1967

– Nicolae Ceauşescu (n. 26 ian 1918 – d. 25 dec 1989) – pe data de 9 decembrie 1967 Marea Adunare Naţională l-a ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat pe Nicolae Ceauşescu, în locul lui Chivu Stoica.

 

Pe 28 martie 1947, Marea Adunare Naţională a instituit funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceauşescu.

 

El ocupă această funcţie până la revoluţia anticomunistă din 1989.

 

Preşedinţii României după Revoluţie

– Ion Iliescu (n. 3 martie 1930). Pe 22 decembrie 1989, după arestarea Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este ales preşedintele Provizoriu al României.

 

– Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939) Preşedintele României – între 17 noiembrie 1996 şi 10 decembrie 2000

 

-Ion Iliescu – Preşedintele României între 10 decembrie 2000 şi 20 decembrie 2004.

 

-Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951) – Preşedintele României între 21 decembrie 2004 şi 21 decembrie 2014

 

– Klaus Iohannis (n. 13 iunie 1959) – preşedinte în funcţie

 

Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, învingându-l în turul al doilea pe Victor Ponta (PSD), premierul în funcţie la acea vreme.

 

Şi-a început mandatul de preşedinte pe 21 decembrie 2014.

 

 

 

 

Sursa: www.impact.ro