Ion Mihai Pacepa a murit duminică, 14 februarie 2021, în SUA, la vârsta de 92 de ani. The Epoch Times scrie că Pacepa era infectat cu coronavirus, anunţă romania.europalibera.org.
Fost şef adjunct al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii din România comunistă, consilier personal al dictatorului Nicolae Ceauşescu şi un apropiat al Elenei Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa a intrat în Securitate în 1951, a avansat rapid de la gradul de locotenent la funcţia de şef serviciu a Direcţiei a IV a Contraspionaj, iar în 1956, în perioada extrem de sensibilă de după revolta anti-comunistă de la Berlin (RDG), şef al rezidenţei de spionaj din RFG.
Ion Mihai Pacepa a cerut azil în Statele Unite în iulie 1978 În SUA a lucrat pentru CIA în diferite operaţiuni anti-comuniste şi anti-sovietice.
La 10 ani de la fuga în Occident, Pacepa a scris lucrarea „Orizonturi Roşii” în care denunţa cinismul, corupţia şi crima care dominau regimul comunist de la Bucureşti. În 1988, şi apoi în 1989, Europa Liberă a difuzat în mai multe seriale fragmente din carte. Lucrarea a circulat clandestin în România şi Ungaria, iar după 1989 a fost tradusă şi publicată şi în limba română.
Potrivit biografiei Humanitas, care a republicat „Orizonturi Roşii”, Ion Mihai Pacepa a mai publicat în 1993 Moştenirea Kremlinului, iar în 1999 trilogia Cartea Neagră a Securităţii.
În 2007 a apărut în SUA, tot sub semnătura sa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB and the Kennedy Assassination.
În iunie 2009 a publicat, la Editura Humanitas, o carte de confesiuni, Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa, rezultat al primului interviu pe care l-a acordat, după 31 de ani, unui jurnalist român, Lucia Hossu Longin. Ultima sa carte, Disinformation, a apărut în Statele Unite în 2013.
A murit Ioan Mihai Pacepa!
15 februarie 2021
- citeşte totul despre:
- ioan mihai pacepa,
- coronavirus,
- romania,
- ceausescu,
- cia,
- anticomuniste
(140 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Violoncelistul Adrian Naidin: Rog Ministerul de Interne să facă lumină în cazul meu şi să îmi cureţe numele pătat
(30 septembrie 2016)
166 vizualizări
Câţi locuitori are România, în 2022. Primele concluzii ale şefului INS, după recensământ
(10 august 2022)
98 vizualizări
Principesa Margareta, noul preşedinte al Crucii Roşii Române
(16 mai 2015)
206 vizualizări
Nici priveghiul nu mai e ce a fost! Lege nouă pentru serviciile funerare
(23 ianuarie 2016)
313 vizualizări
Primul şi cel mai mare clopot de la Catedrala Mântuirii Neamului, care are 25 de tone, a fost turnat la Innsbruck, în Austria
(14 noiembrie 2016)
421 vizualizări
Casa „Aron Pumnul” de la Cernăuţi, reabilitată cu banii statului român
(12 mai 2015)
225 vizualizări
INFORMARE METEO. Vremea se schimbă radical: cod PORTOCALIU. ALERTĂ de ploi violente şi vijelii
(9 septembrie 2019)
184 vizualizări
Structura anului şcolar, modificată!
(10 septembrie 2015)
433 vizualizări
Legea privind mărirea valorii tichetelor de masă a fost promulgată
(17 noiembrie 2016)
406 vizualizări
Secretarul de stat Despescu anunţă controale în zonele turistice şi în centrele comerciale: Vor participa echipe mixte de poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai ITM, DSVSA şi OPC.
(3 iulie 2020)
210 vizualizări
Meteorologii au extins Codul Galben de ger, valabil în întreaga ţară, până luni dimineaţa. Totodată, ANM a emis un Cod Portocaliu de ninsoare şi vânt în zona montană din 14 judeţe.
(11 februarie 2021)
175 vizualizări
Numărul infecţiilor cu coronavirus de pe teritoriul României a urcat la 70.
(13 martie 2020)
46 vizualizări
Nelu Tătaru: Au plecat 30.000 de persoane din izolare şi 1.200-1.300 din carantină. Un pacient infectat poate contamina până la 234 de persoane
(9 iulie 2020)
143 vizualizări
Vremea 14 februarie. Zonele din ţară în care se întorc ninsorile
(14 februarie 2019)
41 vizualizări
Veşti proaste pentru o categorie de pensionari: vor primi pensiile mai târziu
(2 ianuarie 2020)
177 vizualizări
Numărul total al deceselor în România urcă la 65, dintre care 22 numai la Suceava.
(31 martie 2020)
41 vizualizări
Guvernul alocă 192 milioane lei pentru organizarea alegerilor prezidenţiale
(27 august 2014)
98 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























