CEDO a sancţionat România în cauza Mischie, statuând că este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra probe noi care să răstoarne probatoriul de la fond. 
 
Judecătorii CEDO interzic reinterpretarea aceloraşi probe şi atrag atenţia României că, prin art. 465 NCPP, are obligaţia de a promova revizuiri în situaţiile în care se încalcă dreptul la un proces echitabil, se arată în hotărâre, potrivit luju.ro.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România la plata a 3.000 euro daune morale lui Nicolae Mischie, pe motiv că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu i-a asigurat fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj un proces echitabil. 

În Hotărârea pronunţată, la 16 septembrie 2014, în cauza Mischie vs. România, Curtea de la Strasbourg a criticat aspru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că l-a condamnat pe Nicolae Mischie la un an de închisoare cu suspendare fără a administra probe noi, ci prin reinterpretarea aceluiaşi probatoriu pe baza căruia instanţele inferioare pronunţaseră soluţii de achitare. 

Înalta Curte a procedat la o nouă interpretare a declaraţiilor unor martori pe care ea nu i-a audiat. Astfel, a întors hotărârile instanţelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant în special pe baza declaraţiilor pe care aceşti martori le-au dat în faţa lor în timpul audierilor.

În condiţiile în care aprecierea diferitelor probe a aparţinut instanţei de recurs, rămâne de reţinut că reclamantul a fost condamnat pe baza aceloraşi mărturii care le-au fost suficiente instanţelor inferioare pentru a se îndoi de acuzaţii şi pentru a motiva achitarea sa.

În aceste condiţii, omisiunea Înaltei Curţi de a-i asculta pe aceşti martori înainte de a pronunţa condamnarea reclamantului a redus în mod considerabil dreptul la apărare al acestuia.
 
În ceea ce priveşte observaţia Guvernului că reclamantul nu a cerut audierea martorilor în faţa ICCJ, Curtea constată că instanţa de recurs era obligată să ia măsuri judiciare favorabile reclamantului în acest scop, chiar dacă reclamantul nu a solicitat acest lucru în mod expres. 
 
Mai mult decât atât, Curtea notează că reclamantului nu i se poate reproşa o lipsă de interes în procesul său. 
 
Curtea observă mai întâi de toate că Înalta Curte de Casaţie şi Justitie l-a audiat pe reclamant în persoană, dar că l-a condamnat fără a asculta din nou martorii audiaţi în primă instanţă şi în apel, mărturii care au dus la achitarea sa. (...)
 
ICCJ poate confirma achitarea pronunţată în primă instanţă sau poate condamna, în urma unei evaluări corespunzătoare a nevinovăţiei sau vinovaţiei persoanei, prin administrarea de probe noi. 
 
În acest caz, ICCJ şi-a exercitat a doua opţiune, dar fără a examina noi probe. (...)Curtea notează că ICCJ a dat o nouă interpretare faptelor, apreciind că reclamantul a introdus pusca în România la o dată mult anterioară celei reţinute de instanţele inferioare şi, de aceea, a fost vinovat de comiterea unei infracţiuni. Prin urmare, ea a agravat situaţia, condamnându-l la o pedeapsă cu închisoarea.
 
În plus, Curtea reaminteşte că în cazul în care o persoană a fost condamnată în urma unei proceduri care a antrenat încălcări ale exigenţelor art. 6 din Convenţie, aşa cum este şi situaţia de faţă, atunci un nou proces sau o redeschidere a procedurilor la cererea persoanei interesate reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat pentru remedierea încălcării constatate. 

În acest sens, Curtea notează că art. 465 din Noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale solicitantului.