Marius Sepi, prim-vicepreşedintele SANITAS, a anunţat că în 28 noiembrie cadrele medicale vor intra în grevă generală pe termen nelimitat. Angajaţii din sănătate vor cere demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.

Sepi a declarat la Realitatea TV că toate cadrele medicale vor intra în grevă generală. Potrivit prim-vicepreşedintelui SANITAS, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor. El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

"28 noiembrie grevă generală în sănătate. Reprezentăm cinci mii de medici, am pus umărul inclusiv pentru medicii rezidenţi. Trebuie să rezolvăm problema tuturor medicilor", a spus Marius Sepi.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate, scrie Mediafax.

Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.