Ministerul Sănătăţii anunţă că marţi a început livrearea a peste 245.000 de doze de vaccin hexavalent, cantitate care acoperă necesarul pentru aproape cinci luni şi care va fi distibuită medicilor de familie şi direcţiilor judeţene de sănătate din toate judeţele.
Ministerul Sănătăţii spune că a început repartizarea în teritoriu a 245.498 de doze de vaccin hexavalent, cantitate care acoperă necesarul pentru aproximativ cinci luni, şi că această tranşă este livrată înainte de termenul contractual stabilit în contractul de achiziţie, respectiv lunile iulie şi octombrie 2017.
Ministerul Sănătăţii mai precizează că sunt începute toate procedurile de achiziţie a vaccinului hexavalent pentru următorii patru anii (2018-2022), iar în acest an a încheiat un contract pentru furnizarea unei cantităţi de 630.000 de doze vaccin hexavalent.
"Prima tranşă, de 120.000 de doze şi parţial a două tranşă de 44.229 de doze, au fost repartizate în ţară în lunile aprilie şi mai. După repartizarea dozelor curente, conform contractului de achiziţie, urmează ca România să primească o nouă tranşă de vaccin hexavalent. Prin urmare, avem toate motivele pentru a reasigura părinţii, copii, medicii de familie şi opinia publică că Ministerul Sănătăţii a luat decizii corecte, rapide şi eficiente pentru a rezolva situaţia vaccinurilor", mai spune Ministerul Sănătăţii.