Într-o intervenţie la postul de televiziune RTV, soţia lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, cu referire la actuala situaţie în care soţul său a fost arestat pentru fapte de corupţie, a considerat că este cazul să îşi ceară scuze public preşedintelui şi soţiei acestuia.
Cumnata lui Traian Basescu a relatat ca i-a dat un mesaj soţiei preşedintelui în care roagă familia prezidenţială să îi ierte că nu s-au ridicat „la nivelul rangului“.
„Am trimis un mesaj cumnatei mele, Maria Băsescu, în care îi rog să ne ierte şi să înţeleagă faptul că întotdeauna i-am respectat şi de asemenea regret că nu am putut să ne ridicăm la nivelul demnităţii, rangului la care am ajuns. Probabil că nu am fost pregătiţi. Toata lumea a învăţat ceva din asta“, a declarat soţia lui Mircea Basescu pentru RTV.
Interesant este ca Doiniţa Băsescu face referire la „rangul“ (probabil social) la care s-ar afla, fara să se facă şi înţeleasă care ar fi acesta.
Anterior aceasta declarase că împreuna cu soţul său au acceptat să boteze nepoata lui Bercea Mondial pentru ca acesta să nu se simtă „marginalizat“ din pricina etniei sale, uitând de expunerea permanentă pe care au avut-o prin acest gest.
„Acel domn Căpăţână, mi-a spus Mircea, cu care avea firma un contract, a venit cu domnul acesta, cu Bercea, şi spre finalul discuţiei i-a propus botezul. Mircea n-a fost foarte încântat. Atunci Bercea i-a spus: «Nu-l botezi că suntem ţigani?». Atunci Mircea a spus că se mai gândeşte. După care, eram în oras, ne-a dat telefon, şi Mircea i-a zis «Hai la benzinăria aia de la intrarea în Eforie»“, a relatat cumnata lui Traian Basescu despre momentul în care familia sa a acceptat să-i boteze nepoata lui Bercea.
„Scopul lor a fost să ajungă într-o relaţie cu preşedintele, cu care să se laude“, a precizat Doina Basescu. „N-am făcut-o cu aşa mare plăcere. Dar ne-am gândit că nu vrem să fim rasişti, n-am vrut să se simtă marginalizaţi“, a adăugat cumnata preşedintelui.