Cerşetoarea româncă Păpuşa Ciuraru, de 83 de ani, este una dintre victimele atacului de la Stockholm, scrie presa suedeză. Femeia trăia pe stradă şi cerşea. Vineri, când un camion a intrat în mulţime, ea se află în locul ei obişnuit şi cerea bani.
"Oamenii ţipau în jurul meu, credeam că izbucneşte războiul. Am încercat să mă ridic şi să fug, dar o bucată mare de beton mi-a căzut pe picior", povesteşte femeia pentru Expressen, referindu-se la stâlpii cu statui de beton destinaţi să oprească circulaţia.
Cu 24 de ore mai târziu, ea se afla pe un pat la spitalul St. St. Göran's şi tocmai îşi revenea din anestezie în urma operaţiei la care fusese supusă. În jurul ei sunt rude, printre care şi sora ei, Luncuţa Căldăraru, şi prieteni care plâng, relatează Expressen.
"A fost un prost care conducea camionul pe Drottninggatan. A intrat in leii ăia urâţi. Nu m-a nimerit. Uite că trăiesc şi am peste 80 de ani", povesteşte calmă femeia.
Păpuşa îşi aminteşte că după ce a fost lovită la picior a crezut că totul s-a terminat, însă două persoane au venit spre ea, una dintre ele pe bicicletă. Cele două persoane au luat-o şi au dus-o într-un hotel unde a primit îngrijiri.
"Am crezut că toţi vor trece peste mine pentru a se salva", mai spune femeia.
"Viaţa merge înainte. Nu e altă cale. Sunt recunoscătoare pentru tot ajutorul primit. Dacă tot am avut norocul să trăiesc, o să-mi ajut şi mai mult familia", spune Păpuşa, care dă asigurări că se va întoarce în stradă.
Păpuşa Ciuraru a crescut în nord-estul României. Alături de familia ei a trebuit să fugă de teama Holocaustului, au fost ţinta persecuţiilor militarilor ruşi după ce naziştii au fost înfrânţi, apoi Păpuşa Ciuraru s-a întors pentru câţiva ani în România, dar a plecat din nou în Europa, scriu jurnaliştii suedezi. Păpuşa a avut 12 copii şi a încercat să supravieţuiască în timpul regimului brutal al dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu. De câţiva ani este în Suedia pentru a-şi ajuta copiii şi nepoţii cerşind.
Ea şi prietenii ei au fost bătuţi, atacaţi cu acid, le-au fost arse taberele, dar au primit şi ajutor, lucru pe care Păpuşa nu uită niciodată să îl menţioneze, mai scriu ziariştii.
Acum femeia doarme pe străzi, dar a apărut în opera "God in Disguise" şi este o celebritate printre romii din Stockholm.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă, că un cetăţean român se numără printre persoanele rănite în atacul terorist de la Stockholm, fiind internat în spital, în stare stabilă.
”Conform ultimelor informaţii primite de misiunea diplomatică română, în urma atacului a fost afectat un cetăţean român. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Stockholm, fiind în stare stabilă. Un diplomat s-a deplasat la unitatea medicală pentru acordarea de sprijin”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
Purtătorul de cuvânt al MAE Paul Ciocoiu a declarat la Digi 24 că este vorba despre o femeie, care are o fractură la picior şi care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Conform lui Ciocoiu, femeia era rezident în Suedia.
Suedia: Cerşetoarea româncă Păpuşa Ciuraru, de 83 de ani, una dintre victimele atacului de la Stockholm
9 aprilie 2017
(239 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cod portocaliu de caniculă pentru Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară
(28 iulie 2015)
50 vizualizări
Codul portocaliu de viscol, prelungit în opt judeţe până la ora 23.00. Cod galben în Bucureşti şi în 19 judeţe. Situaţia drumurilor închise
(6 ianuarie 2017)
85 vizualizări
RESTRICŢII din cauza caniculei pe autostrăzi şi drumurile naţionale: Vehiculele grele nu mai pot circula în 20 de judeţe
(30 iunie 2017)
385 vizualizări
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat vor fi afişate luni
(10 iulie 2017)
86 vizualizări
Ce spune Electrica Furnizare despre factura de 27.808 lei pe care a trimis-o unei familii din Alba Iulia
(31 august 2021)
30 vizualizări
Un italian revenit recent din România, confirmat cu coronavirus la Rimini.
(25 februarie 2020)
512 vizualizări
Atenţionare de călătorie emisă de MAE - Grecia: Grevă de 24 de ore a lucrătorilor din sectorul public
(2 octombrie 2019)
89 vizualizări
Veşti bune pentru români: Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă
(16 octombrie 2019)
54 vizualizări
Staţiunea Mamaia îşi depune cadidatura pentru organizarea CM de Bob-Start
(2 februarie 2015)
101 vizualizări
Lista celor 102 taxe nefiscale care vor fi eliminate
(29 decembrie 2016)
129 vizualizări
Un Ferrari de 150.000 de euro s-a făcut praf pe DN 1, la intrarea în Capitală
(4 noiembrie 2018)
124 vizualizări
Raed Arafat, despre cei care au protestat în Piaţa Victoriei: ”Îi aşteptăm la spital”
(13 iulie 2020)
236 vizualizări
Restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone vor fi ridicate duminică în şase judeţe
(6 august 2017)
80 vizualizări
Testarea pentru COVID gratuită, în cabinetul medicului de familie
(4 decembrie 2021)
370 vizualizări
Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 43. Doi pacienţi au murit în această dimineaţă, după ce alţi nouă şi-au pierdut viaţa sâmbătă
(8 noiembrie 2015)
457 vizualizări
Instantele si parchetele se redeschid pe 15 mai: Ce reguli noi impune Predoiu si cati bani NU s-au cheltuit
(6 mai 2020)
209 vizualizări
Mii de oameni din Valea Jiului au petrecut Revelionul în frig
(1 ianuarie 2015)
473 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























