Sunt pensionari care trebuie să returneze o parte din banii primiţi ca ajutoare financiare în luna ianuarie a anului curent. În urma unor verificări, s-a ajuns la concluzia că aceştia au primit bani în mod necuvenit, iar acum trebuie să îi dea înapoi. Iată care sunt pensionarii care trec prin această situaţie.

 

Pensionarii care trebuie să dea bani înapoi la Casa de Pensii

Situaţia este semnalată pentru pensionarii din Iaşi, care trebuie să dea înapoi o parte din banii primiţi drept ajutoare financiare în luna ianuarie 2022. Specialiştii de la Casa de Pensii au verificat dosarele pensionarilor care au primit ajutoarele financiare în valoare de maxim 1.600 de lei în luna ianuarie 2022. După verificări, s-a ajuns la concluzia că o parte dintre ei au primit banii necuvenit. 95 de persoane trebuie să returneze 95.100 de lei, valoarea debitelor.

 

”Le-am făcut debit pentru că au încasat necuvenit, în ianuarie 2022, ajutorul financiar reglementat de OUG 132/2021. Suma totală ce trebuie returnată este de 95.100 de lei. Debitele sunt cuprinse între 400 şi 1.200 de lei”, a spus  Maria Andronache, director al Casei de Pensii Iaşi, conform BZI.ro.

 

Totodată, 800 de pensionari nu au primit ajutorul financiar în luna ianuarie 2022, chiar dacă se încadrau. În cazul acestora, cei de la Casa de Pensii Iaşi spun îl vor primi în luna aprilie 2022.

 

De altfel, Ministrul Muncii, Marius Budăi, spunea în luna ianuarie 2022, într-o vizită de lucru la Iaşi, faptul că ”nu s-au descoperit greşeli la calcului ajutorului dat pensionarilor, cel de maxim 1600 de lei”.

 

Mai mult, în prima lună din 2022, după ce s-au făcut plăţile către pensionari, ieşenii au depus sesizări la Casa de Pensii, nemulţumiţi că nu au primit ajutorul financiar de maximum 1.200 de lei în luna ianuarie 2022, cu toate că se încadrau în plafonul stabilit de Ordonanţa de Urgenţă.

 

Bilete de tratament, puse la dispoziţia pensionarilor ieşeni

Pensionarii din Iaşi pot pleca în staţiunile balneare Herculane, Căciulata, Felix, Buşteni, Costineşti, Moneasa, Techirghiol. Pentru cei interesaţi, prima serie de bilete se va vinde la liber, fără punctaj, având în vedere timpul scurt între alocarea automată şi începerea sejurului.

 

Persoanele interesate pot să obţină bilete de tratament în limita locurilor disponibile, iar tichetele se acordă pe baza unor documente, cum ar fi biletul de tratament de la medic, cartea sau buletinul de identitate, dar şi cuponul de pensie aferent lunii februarie 2022. Un bilet costă este 50 la sută din cuantumul brut al pensiei în luna anterioară plecării în staţiune. Sejurul durează 16 zile, timp în care durata tratamentului balnear este de 12 zile.

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro