Meteorologii anunţă că, sâmbătă, este ”risc însemnat” de producere a avalanşelor, la altitudini de peste 1.800 de metri, în masivele Făgăraş şi Bucegi, din cauza oscilaţiilor de temperatură care duce la instabilitatea stratului de zăpadă. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă are peste 170 de centimetri, iar la Vârful Omu depăşeşte 140 de centimetri.

Potrivit meteorologilor, din cauza temperaturilor nocturne scăzute, ”la suprafaţa stratului se vor forma cruste subţiri de gheaţă, care se vor topi în cursul zilei din cauza temperaturilor pozitive, iar zăpada va continua să se umezească”.

”Pe pantele suficient de înclinate se mai pot declanşa avalanşe de topire, atât spontan cât şi la supraîncărcări cu turişti sau schiori”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, este risc de avalanşă de gradul trei, din cinci posibile, adică ”risc însemnat”.

Meteorologii anunţă că, la altitudini mai mici, stratul de zăpadă este discontinuu, dar pe firul văilor şi în zonele adăpostite se mai găsesc depozite de zăpadă, aflate în topire.

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă are peste 170 de centimetri, iar la Vârful Omu depăşeşte 140 de centimetri, iar avertizarea este valabilă sâmbătă, până a ora 21.00.