S-a mai facut un pas spre întărirea statului poliţienesc. Evident, şi de această dată s-a invocat, ca de atatea ori, siguranţa naţională, această fată în casă, bună la toate în curtea guvernului. O motivaţie despre care ştim că este folosită pe scară largă de procurori pentru a obţine mandate de ascultare şi interceptare, indiferent de calitatea persoanelor sau de faptele de care acestea sunt suspectate. Asta deşi ascultările pe baza mandatelor de siguranţă naţională au fost condamnate inclusiv de CEDO, dar până în momentul de faţă legislaţia nu a fost pusa în acord cu hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cea mai nouă măsură pentru întărirea statului poliţienesc a fost luată de Guvernul României.

În Europa, Curtea Europeană de Justiţie a decis în 8 aprilie 2014 ca Directiva Uniunii Europene, cunoscută ca „Big Brother“, adoptată în anul 2006, dupa atentatele de la Londra şi Madrid şi care prevede stocarea datelor de trafic ale tuturor utilizatorilor de telefonie şi internet, este nevalidă, deoarece aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Cu toate acestea, printr-un proiect de lege al Guvernului, românii care îşi vor cumpăra o cartelă pre-pay, vor fi obligaţi ca începând cu data de 1 ianuarie 2015 să se înregistreze cu un document de identitate în baza de date a operatorilor de telefonie şi internet. Cât despre cei care deţin deja o astfel de cartelă preplatită, Guvernul a decis ca daca în termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a noilor dispoziţii nu se vor înregistra în aceste baze de date, serviciile de care beneficiază le vor fi suspendate. Decizia Guvernului vine la doar o zi după ce Curtea Europeană de Justiţie a luat decizia invalidării Directivei UE.

Noul proiect adoptat de Guvern în şedinţa din data de 9 aprilie 2014 prevede ca în următoarele şase luni de la intrarea în vigoare a legii, care a fost stabilită pentru data de 1 ianuarie 2015, toţi deţinătorii de cartele telefonice pre-plătite să depună un act de identitate, în caz contrar urmând ca operatorul de telefonie mobilă să sisteze serviciile până la înregistrarea cartelei în baza unui document de identitate. În ce priveşte noii utilizatori de cartele pre-platite, aceştia vor putea să achiziţioneze astfel de cartele doar în baza unui document de identitate. Proiectul de lege se referă nu doar la persoanele fizice, ci şi la persoanele juridice, care vor fi obligate să prezinte documente de constituire a societăţii în cazul în care vor dori achiziţionarea unor cartele pre-pay.

Trebuie precizat că nu este pentru prima oara când se discută despre un proiect prin care utilizatorii de cartele pre-pay să fie identificaţi şi incluşi în sistemul operatorilor de telefonie mobilă. Iniţiativa a aparţinut deputatului Sebastian Ghita, care în 2012, a propus acest proiect, motivând cî trebuie luate măsuri de siguranţă, ca urmare a atacurilor petrecute la acea vreme în Bulgaria. Încă de atunci, premierul Victor Ponta s-a declarat un susţinător al acestei iniţative.