Curtea de Apel Ploieşti judecă, luni, contestaţia depusă de Sebastian Ghiţă, prin avocat, la decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat, în al cincilea dosar de corupţie în care acesta este urmărit penal de către procurorii DNA.
Luni, la Curtea de Apel Ploieşti, este programat dosarul privind contestaţia depusă, prin avocat, de fostul deputat Sebastian Ghiţă, la decizia Tribunalului Prahova de a emite un mandat de arestare în lipsă în al cincilea dosar în care Ghiţă este cercetat pentru corupţie.
Mandatul de arestare în lipsă cerut de DNA pe numele lui Ghiţă a fost emis de Tribunalul Prahova în 15 martie, iar avocaţii fostului deputat, dispărut din decembrie anul trecut şi dat în urmărire, au contestat decizia. La înfăţişarea de săptămâna trecută apărătorul lui Ghiţă a cerut Curţii de Apel Ploieşti amânarea pronunţării cu privire la contestaţie, solicitarea fiind aprobată.
Acesta este cel de-al doilea mandat de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Ghiţă. În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
Curtea de Apel Ploieşti judecă contestaţia depusă de avocaţii lui Sebastian Ghiţă la măsura arestului preventiv
3 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- ploiesti,
- curtea de apel,
- sebastian ghita,
- coruptie,
- prahova,
- mandat,
- arestare
(182 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Localitatea în care primarul le dă teren gratuit celor care vor să construiască pensiuni
(15 iunie 2020)
292 vizualizări
Armata Română recrutează civili. Câţi bani primeşte un rezervist pe lună
(28 august 2019)
241 vizualizări
Romeo Stavarache, achitat de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul ''Apartamentul''
(19 aprilie 2017)
75 vizualizări
Costul per elev, mai mare cu 700 de lei. Cel mai mic cost din Europa
(14 februarie 2017)
76 vizualizări
Metoda prin care un român din Italia a scăpat de plata facturilor ani de zile
(8 ianuarie 2019)
80 vizualizări
Manuale gratuite şi pentru elevii de a XI-a şi a XII-a
(2 septembrie 2015)
620 vizualizări
Raed Arafat: Valul doi al pandemiei va ţine pe toată durata iernii, în toată Europa. Spitalele COVID au ajuns la capacitate maximă şi este necesară suplimentarea acesteia, la spitalele non-Covid. Cazurile uşoare şi asimptomaticii vor rămâne la domiciliu.
(16 octombrie 2020)
170 vizualizări
ASF a anunţat tarifele de referinţă pentru piaţa RCA
(17 mai 2017)
610 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă, despre noua schemă de vaccinare completă anti-Covid-19. Câte doze va conţine şi cum se va administra
(17 decembrie 2021)
38 vizualizări
Preşedintele Iohannis face apel la parlamentari să aprobe prelungirea stării de alertă, după 15 iunie, dar cu reducerea restricţiilor.
(9 iunie 2020)
244 vizualizări
SMURD a intervenit la aproape 3.000 de cazuri în minivacanţa de Paşte
(3 mai 2016)
159 vizualizări
Ministerul Dezvoltării începe etapa a doua a PNDL; primesc finanţare 9.500 de obiective de investiţii
(17 iunie 2017)
238 vizualizări
Casa Regală a oferit burse de studii unor studenţi moldoveni şi a decorat un liceu din Republica Moldova
(26 octombrie 2015)
216 vizualizări
Adrian Marinescu, despre Omicron după sărbătorile de iarnă: „Putem vorbi deja de un nou val”
(8 decembrie 2021)
349 vizualizări
Politia Română lansează un apel către toţi utilizatorii de Facebook
(29 iunie 2017)
373 vizualizări
Preţurile explodează la mare, după 1 iulie. Cât va costa un şezlong
(1 iulie 2020)
104 vizualizări
Transfăgăraşanul va fi închis luni, între orele 10.00 - 14.00
(12 august 2018)
67 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026







.jpg)


















