Duminică dimineaţa, cinci persoane au fost lovite de o maşină în Londra, martorii spunând că şoferul a intrat intenţionat în grupul care stătea pe marginea străzii. După câteva ore de la incident, publicaţia britanică Daily Mail informează că victimele sunt angajaţii români de la o spălătorie auto. Una dintre cele cinci persoane se zbate între viaţă şi moarte.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 8:20 (10:20 ora României), atunci când maşina a părăsit carosabilul în apropiere de staţia de autobuz Cartford şi s-a izbit în oamenii adunaţi în faţa unei spălătorii de maşini din Bellingham. Martorii susţin că unul dintre răniţi l-a fugărit inclusiv pe stradă pe şofer, deşi avea faţa acoperită cu sânge, notează Digi 24. Ulterior, poliţiştii au intervenit şi l-au arestat pe şoferul care a provocat accidentul rutier.
Printre răniţi se numără un tânăr în vârstă de 25 de ani, iar starea acestuia este critică. Alte două persoane au fost grav rănite, dar sunt într-o stare stabilă, fiind vorba de o femeie de 35 de ani şi un bărbat de 25 de ani. De asemenea, alţi doi bărbaţi în vârstă de 36 de ani şi, respectiv, 46 de ani au fost răniţi în accident, dar sunt internaţi în stare stabilă.
Poliţia metropolitană a explicat că nu există niciun indiciu care să demostreze că este vorba de un incident terorist. De asemenea, autorităţile nu au comentat cu privire la naţionalitatea persoanelor rănite în accident.
Reacţia Ministerului de Externe:
"Ambasada României la Londra are în atenţie incidentul produs în dimineaţa zilei de 26 februarie 2017, în care o maşină a intrat într-o mulţime de pietoni, în Bellingham, Londra. Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia victimelor şi cauzele producerii accidentului. Până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice române nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea unor cetăţeni români afectaţi de acest incident. Ambasada României la Londra monitorizează situaţia, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară", a precizat MAE.
http://video.dailymail.co.uk/video/mol/2017/02/24/3980280791582917609/640x360_MP4_3980280791582917609.mp4
Cinci români loviţi intenţionat de o maşină la Londra
27 februarie 2017
(269 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noi reguli sanitare pentru studenţi, publicate în Monitorul Oficial în ziua în care începe anul universitar
(1 octombrie 2020)
139 vizualizări
Mită la BAC! Inspectori şcolari din Brăila sunt audiaţi la DNA
(8 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
201 vizualizări
Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep luni şcoala; anul şcolar 2018 - 2019 va avea 34 de săptămâni şi se va încheia în 14 iunie
(10 septembrie 2018)
68 vizualizări
Structura anului şcolar 2021-2022. Când încep cursurile şi când sunt vacanţele
(17 februarie 2021)
89 vizualizări
Autobuze cu wifi, camere video şi sistem audio de informare a nevăzătorilor în staţii
(12 aprilie 2018)
670 vizualizări
Muncitori de origine română ocupă două macarale lângă Bruxelles, cerându-şi salariile neplătite din februarie
(13 iunie 2017)
605 vizualizări
Bacalaureat special în iulie pentru elevii care nu pot participa, din motive medicale, la prima sesiune. Orban: Mi-am dat acordul, mi se pare corect
(2 iunie 2020)
67 vizualizări
Top 20 licee din România în 2014 – comparaţie cu 2013
(23 iulie 2014)
209 vizualizări
Violenţa domestică: Poliţiştii vor putea interveni şi emite ordine de protecţie imediat/ Măsuri drastice, în noul proiect adoptat de Guvern
(9 februarie 2018)
1158 vizualizări
Proiectul prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali, adoptat de Camera Deputaţilor
(25 aprilie 2017)
122 vizualizări
Accident grav pe DN 1. Plan roşu de intervenţie
(19 august 2019)
652 vizualizări
ANAF îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă: Volvo la 2100 lei, Volkswagen Golf la 800 lei
(23 octombrie 2020)
369 vizualizări
Dosar penal: Fost secretar de stat în Ministerul Muncii, branşat ilegal la reţeaua electrică
(4 octombrie 2022)
74 vizualizări
Proiect: Copiii sub 16 ani nu au voie să cumpere sucuri care conţin zahăr
(30 octombrie 2016)
633 vizualizări
Premierul Florin Cîţu, după ce un TIR de ATI s-a defectat şi trei pacienţi Covid au murit: Am văzut că administratorii, reprezentanţii statului, fug de comunicare.
(13 aprilie 2021)
41 vizualizări
Percheziţii la Opera din Iaşi şi la locuinţele unor angajaţi
(1 martie 2021)
107 vizualizări
Alex Bodi, iubitul Biancăi Drăguşanu, prins cu o viteză de 104 km/h pe o stradă din Capitală/ Omul de afaceri trebuia să fie în izolare
(24 iunie 2020)
631 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























