Traficul a fost oprit, marţi după-amiază, şi pe drumul naţional (DN) 41, în judeţul Giurgiu, din cauza viscolului. Sunt închise circulaţiei artere din trei judeţe.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, marţi, la ora transmiterii acestei ştiri, sunt închise din cauza zăpezii şi a viscolului următoarele sectoare de drumuri naţionale:
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:
- DN 3 LEHLIU – CĂLĂRAŞI;
- DN4 BUCUREŞTI – OLTENIŢA.
JUDEŢUL CONSTANŢA:
- DN 22 LUMINA – MIHAI VITEAZU;
- DN 22A OVIDIU - HÂRŞOVA.
JUDEŢUL GIURGIU:
- DN5B GIURGIU – GHIMPAŢI;
- DN41 REMUŞ – OLTENIŢA.
Meteorologii au prelungit până miercuri dimineaţă atenţionarea cod galben de viscol pentru judeţele Caraş-Severin, Călăraşi şi Constanţa, unde rafalele de vânt vor depăşi 55 de kilometri pe oră, spulberând zăpada. În sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.