Meteorologii au emis o alertă de ploi, lapoviţă, ninsori şi răcire semnificativă a vremeii. Alerta este valabilă până joi. Temperaturile vor scădea atât de mult încât la mijlocul săptămânii nu se vor mai depăşi 17… 18 grade Celsius. Va ploua abundent în nordul, vestul şi centrul ţării. Se vor înregistra local peste 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Meteorologii spun că în România va veni o masă de aer rece din nordul Europei.
Vântul se va intensifica şi va avea viteze mai mari în regiunile vestice şi sud-vestice. La munte, la rafală se vor depăşi 50-60 km/h.
În Banat, pe timpul zilei, temperatura va fi de circa 20 de grade Celsius, valoare normală pentru această perioadă. În Crişana, temperaturile medii vor fi de 19 – 20 de grade. În Transilvania, temperaturile vor scădea şi vor ajunge până la 18 grade, iar noaptea ar putea scădea şi până la 6 grade.
În Maramureş, mediile maximelor vor fi în scădere, până în jurul a 18 grade, valoare apropiată de media climatologică specifică regiunii în această perioadă.
În Moldova, există posibilitatea apariţiei ploilor în zilele de 4 şi 5 octombrie. În Dobrogea, valorile termice vor scădea treptat şi se vor apropia de cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade şi a celor minime de 10 — 11 grade.
În Oltenia, după 5 octombrie, începe să se răcească, iar media temperaturilor maxime va ajunge la 30 de grade, iar cele minime la 8-9 grade.