Ministerul Educaţiei anunţă că, după prima săptămână de testare, au fost raportate în total 176 de teste pozitive. 45 au fost confirmate prin teste RT-PCR, 85 infirmate, iar pentru 46 nu există încă rezultate.

 

Ministerul Educaţiei a anunţat luni că, la testarea de lunea trecută, prima zi de testare în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ, au fost raportate 91 de teste de salivă pozitive.

 

”Dintre acestea, 22 au fost confirmate RT-PCR, 38 au fost infirmate, iar pentru 31 nu avem răspuns”, au transmis oficialii Ministerului Educaţiei. 

 

Aceştia au precizat, de asemenea, că testarea RT-PCR după testul de salivă pozitiv nu este obligatorie.

 

De asemenea, la testarea de joi s-au raportat 85 de teste de salivă pozitive.

 

”Dintre acestea, 23 au fost confirmate RT-PCR, 47 au fost infirmate, iar pentru 15 nu avem răspuns încă”, au transmis reprezentanţii ministerului. 

 

În cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ, însă, luni nu s-a mai făcut testare, întrucât nu sunt teste disponibile. 

 

Autorităţile au precizat, însă, că testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate. 

 

 

 

Sursa: www.news.ro