Guvernul a aprobat, miercuri, procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice de către deţinuţi, aceştia urmând să fie monitorizaţi zilnic, să preda lucrările la finalul fiecărei zile, iar indentitatea evaluatorului va fi confidenţială

."S-a aprobat în şedinţa de astăzi procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice elaborate sau invenţii de către persoanele private de libertate aflate în unităţile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Persoanele care execută măsuri privative de libertate şi scriu lucrări ştiinţifice sau realizează invenţii în perioada de detenţie pot beneficia de o reducere a pedepsei cu maxim 20 de zile, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice publicate pe durata executării pedepsei şi numai în baza confirmării caracterului ştiinţific al lucrărilor respective", a reamintit Liviu Iolu.

El a mai spus că, potrivit noilor reglementări, confirmarea caracterului ştiinţific al lucrărilor se face de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul logistic al unităţii executive pentru finanţarea învăţământului superior, al cercetării, dezvoltării şi inovării care, în baza unei cereri scrise adresate de către deţinut conducerii penitenciarului, desemnează aleatoriu trei evaluatori din baza de date.

"De menţionat e că evaluatorilor nu li se comunică identitatea autorului cărţii, al lucrării ştiinţifice, iar identitatea evaluatorului rămâne confidenţială. În ceea ce priveşte publicarea lucrării ştiinţifice aceasta se realizează prin grija şi pe cheltuiala deţinutului, la edituri recunoscute la nivel academic şi fără implicarea administraţiei penitenciarului", a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Potrivit acestuia, realizarea unei lucrări ştiinţifice se poate face numai în baza unei aprobări obţinute în acest sens din partea direcotului penitenciarului. "Pe perioada elaborării lucrării ştiinţifice sau a invenţiei activitatea deţinutului va fi monitorizată de o persoană desemnată din cadrul penitenciarului, care va întocmi un tabel nominal de pontaj la sfârşitul fiecărei zile. Ştiţi că au fost probleme cu acest lucru - s-au făcut lucrări ştiinţifice care nu aveau cum să fie făcute în zilele în care deţinuţii aveau ore de studiu. Deţinuţii vor fi obligaţi să prezinte zilnic materialele elaborate care vor fi consemnate într-un proces verbal, semnat şi de el şi de el şi de persoana desemnată să-i monitorizeze", a conchis Iolu.

Guvernul a aprobat, la 28 iunie, OUG care stabileşte că deţinuţii nu pot beneficia de o reducere a pedepsei mai mare de 20 de zile, indiferent de numărul lucrărilor elaborate.