Membri ai familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei şi Germaniei, ai famillor regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg şi de Bourbon-Parma, precum şi ai familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg şi de Schaumburg-Lippe şi-au anunţat participarea la funeraliile Reginei Ana. Deocamdată nu există un anunţ legat de prezenţa în România a Reginei Sofia a Spaniei, pe care presa spaniolă o dădea ca certă, şi nici cu privire la familia regală britanică.
Conform Casei Regale, vor lua parte la funeralii: Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesă a Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Cristian al Austriei, Alteţa Sa Regală Maximilian, Mare Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg Friedrich al Prusiei, Alteţa Sa Imperială Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Regală Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta şi Familia Regală a Olandei.
De asemenea, sunt aşteptaţi în România Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul său, Baronul Hans von Holzhausen, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Württemberg, Alteţa Sa Serenisimă Principesa Anne de Ligne, Alteţa Sa Serenisimă Anita de Hohenberg, Contele Andreas de Bardeau, Alteţa Sa Serenisimă Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe, Alteţa Sa Serenisimă Tatiana Radzvill, doamna Fruchaud, Dr. John Fruchaud.
Regina Ana va fi înmormântată sâmbătă, la Curtea de Argeş.