În urma unui control al Curţii de Conturi din 2013 s-a constatat că 18 medici de familie au prescris reţete compensate în programul naţional de oncologie, deşi, conform legislaţiei din aceea perioadă, nu puteau face acest lucru decât medicii specialişti.
În decembrie 2013, Casa Naţională de Asigurării de Sănătate repară această anomalie şi emite un ordin care le dă dreptul medicilor de familie să prescrie reţete în oncologie, numai că ordinul nu s-a aplicat retroactiv iar medici au rămas cu imputările.
Reprezentantul Grupului Medicilor de Familie din Tulcea, Doina Isac, spune că, practic li s-a cerut încălcarea jurământului lui Hipocrate, fiind vorba despre oameni pentru care tratamentul este vital.
„Sperăm din toată inima să se înţeleagă că dacă colegii noştri au prescris reţete oncologice cu scrisoare medicală de la medicul oncolog, numai faptul că nu a existat protocolul dintre Casa de Asigurări şi medicii de familie pentru prescrierea acestor reţete nu poate să fie o culpă atât de mare, încât să ducă la imputarea sumelor respective medicilor de familie care nu au avut alt gând decât să ajute pacienţii să supravieţuiască”.
Directorul CJAS Tulcea Eugenia Vasile consideră că, moral, medicii au făcut ceea ce trebuia, având în vedere deficitul acut de medici specialişti, însă, din punct de vedere legal, există o problemă:
„La nivelul judeţului avem un deficit foarte mare de medici în specialitatea Oncologie. Avem peste 700 de bolnavi incluşi în acest program, iar singurul medic oncolog aflat în relaţii cu Casa Judeţeană de Asigurări s-a aflat la Spitalul Judeţean (pentru că acum este un alt medic oncolog, dar situaţia nu s-a schimbat cu nimic, tot două ore de program are pe zi), iar acest medic nu putea să asigure consultaţiile şi medicaţia. Mi se pare că medicii de familie nu au greşit cu nimic, ca medici, dar, din punct de vedere legal, au încălcat o prevedere”.
Cauza este analizată, în prezent, de Comisia Centrală de Arbitraj ce funcţionează pe lângă CNAS şi care are rolul de a soluţiona litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate.