O altă tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit, joi, la Spitalul de Arşi din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 57.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Adrian Stănculea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că joi a decedat o pacientă care fusese transferată de la Spitalul "Sfântul Ioan".
Potrivit unor surse medicale, miercuri a fost transferată de la Spitalul "Sfântul Ioan" la Spitalul de Arşi Ana Albu (30 de ani). Tânăra a fost internată în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv, la Spitalul "Sfântul Ioan", în stare gravă, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.
În urma incendiului din clubul Colectiv au decedat la faţa locului 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 20 de zile de la tragedie au decedat alte 30 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 57
Mediafax.