Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, se numără printre cele şase persoane care au decedat sâmbătă, după ce au fost rănite în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti.
"Cu durere în suflet vă anunţăm că Dan a luptat până astăzi, la ora 7:30, să rămână cu noi. Va rămâne în amintirile noastre ca unul dintre cei mai minunaţi oameni! Dumnezeu să îl odihnească în pace!", a anunţat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Daniela Ciobanu, soţia chitaristului trupei Prea Târziu.
Acelaşi anunţ a fost publicat şi pe pagina de Facebook Ciobanu Daniel #colectiv, pe care în urmă cu câteva zile a fost demarată o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea acestuia.
Dan Ciobanu, în vârstă de 39 de ani şi tată a doi copii, a fost prezent, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv pentru a filma concertul susţinut de trupa Goodbye to Gravity. Ciobanu se ocupa şi de producţie audio-video, potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu.
"Odihneşte-te în pace dragă cumnate. Ciobanu Daniel a decedat, a plecat spre lumină odată cu răsăritul soarelui azi dimineaţă, i will never forget you bro..", a scris Andrei Ciobanu, sâmbătă, pe contul său de Facebook.
Acesta a mai spus că Daniel Ciobanu a suferit arsuri grave pe o suprafaţă de 47% din corp şi o deteriorare severă a căilor respiratorii cauzată de toxinele inhalate în incendiul din Colectiv. "Pielea arsă s-a suprainfectat", a mai scris Andrei Ciobanu.
Daniel Ciobanu a fost internat, în 30 octombrie, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafata corpului, precum şi arsuri de căi respiratorii. Acesta trebuia să fie transferat joi, la un spital din Israel. Decizia de transfer a fost luată după vizita profesorului David-Michael Linton, directorul secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Hadassah Medical Center.
Vineri, reprezentanţii Spitalului de Arşi, întrebaţi despre Daniel Ciobanu, au declarat că acesta este în stare foarte gravă şi a necesitat traheostomie de urgenţă.
"Medicii curanţi au considerat că ar avea mai multe şanse în străinătate. S-a luat legătura cu cei din Israel şi a venit un medic de ATI din Tel Aviv. Ei au un protocol care spune că nu pot primi un pacient decât după ce îl vede şi dă acceptul medicul lor. S-a dat acceptul, undeva în jurul orei 14.00 s-au făcut demersurile să vină un avion al lor şi un medic ATI specializat pe zbor. Când au venit să-l ia, la ora 21.30, au considerat ca transferul nu e foarte sigur, ca atare nu a fost preluat de avion şi de spital, pentru că ei au considerat că este periculos să fie transportat, pentru că se poate întâmpla ceva în timpul transportului. Medicii de aici nu au nicio legătură. Medicii de aici fac toate eforturile, ei au avut iniţiativa să fie transferat, pentru că este un pacient extrem de grav", a spus un medic de la Spitalul de Arşi.
"Noi am făcut toate eforturile, specialistul din Israel a venit şi a zis că şansele lui sunt de maximum 20-30 la sută. Am trimis toate documentele pacientului", a mai spus medicul de la Spitalul de Arşi.
Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 38. Alte aproximativ o sută de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.