A murit, miercuri, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, copilul de 4 ani care după o anestezie generală efectuată la dentist a intrat în comă şi ulterior în moarte cerebrală, fiind ţinut în viaţă doar de aparate, potrivit Antena 3.

 

Copilul a ajuns luni seara la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind transferat din Piteşti. El a intrat în comă după ce, la dentist, i s-a făcut anestezie generală.

 

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că în respectiva clinică nu avea nimeni voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acel cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

 

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.

 

„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.

 

Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz.

 

Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.

 

„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, afirmă, pentru MEDIAFAX, medicul anestezist Adrian Dinescu.

 

Sursa : stiripesurse.ro