Ministerul Sănătăţii arată, într-un răspuns la apelul lansat de mai multe ONG-uri pentru introducerea orelor de educaţie sanitară şi implict sexuală în şcoli, că susţine acest lucru, ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare.
În urmă cu două săptămâni de peste 60 de organizaţii neguvernamentale au lansat un apel de urgenţă către Ministerul Sănătăţii pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli.
Ministerul Sănătăţii le-a răspuns că apreciază implicarea societăţii civile în asigurarea accesului copiilor la informaţii privind educaţie sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.
Totodată, ministerul a transmis că susţine promovarea sănătăţii în rândul populaţiei prin diferite activităţi de informare, educaţie şi comunicare, inclusiv educaţia sanitară în şcoli ca o metodă de informare, dar şi de educare a copiilor privind sănătatea şi prevenirea îmbolnăvirilor prin diverse boli, inclusiv cele cu transmitere sexuală.
De asemenea, ministerul este de acord că introducerea în curricula şcolară în mod obligatoriu a orelor de educaţie sanitară poate preveni apariţia bolilor atât la nivel de individ, cât şi la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor şi metodelor de prevenire a acestora.
"Deşi există diverse organizaţii şi asociaţii care contestă obligativitatea introducerii orelor de educaţie sanitară şi care susţin că la aceste ore de educaţie sanitară este total nepotrivită educaţia sexuală a copiilor, Ministerul Sănătăţii susţine că este o măsură obligatorie şi oportună pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. De asemenea, considerăm că un rol important în asigurarea unei educaţii sanitare a copiilor îl au şi părinţii acestora care pot veni în susţinerea asigurării unei bune educaţii a copiilor în acest sens", arată MS în răspunsul transmis ONG-urilor.
Ministerul Sănătăţii mai spune că va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice.
Apelul de urgenţă pentru educaţie sexuală în şcoli a fost lansat, la sfârşitul lunii septembrie, la iniţiativa Coaliţiei pentru Egalitate de Gen (10 organizaţii neguvernamentale) şi a Asociaţiei Sexul versus Barza, apel susţinut de alte 56 de organizaţii neguvernamentale, printre care Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).