Afluenţii râului Olt din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi afluenţii Argeşului din judeţele Argeş şi Dâmboviţa vor fi, de vineri dimineaţă până sâmbătă dimineaţă, sub avertizare cod portocaliu de inundaţii, iar alte 14 judeţe (printre care şi Prahova) au fost avertizate cu cod galben.
Avertizarea cod portocaliu este valabilă de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la aceeaşi oră, inundaţii locale putându-se produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Sub avertizare cod galben vor fi, de joi, ora 16.00, până sâmbătă, la ora 14.00, râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare şi afluenţii acestuia (judeţul Bistriţa-Năsăud), Mureş superior şi afluenţii săi (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Olt superior, mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş superior, mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa superioară şi afluenţii săi (judeţul Dâmboviţa), Prahova şi afluenţii săi (judeţele Braşov şi Prahova), Buzău superior şi afluenţii săi (judeţele Covasna şi Buzău), Trotuş superior şi afluenţii mici (judeţele Harghita şi Bacău).
De asemenea, râurile din bazinele hidrografice Vedea superioară şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Olt vor fi sub avertizare cod galben de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 14.00.
Şi meteorologii au transmis o avertizare cod galben de ploi, pentru judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi nordul judeţelor Vâlcea şi Gorj.
Potrivit avertizării, de joi, ora 16.00, până vineri, ora 18.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania, zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Munteniei se vor cumula peste 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse peste 50-70 de litri pe metru pătrat. În celelalte regiuni, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat.