Toate persoanele care vin în România, în perioada stării de alertă, trebuie să stea în carantină sau izolare, dar acum o pot face la domiciliu. Cei care nu au un astfel de spaţiu sau care nu vor să îşi expună familia, pot fi ajutaţi de către autorităţi.

 

Potrivit noilor măsuri luate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, sunt şi excepţii în privinţa izolării sau carantinei, respectiv:

 

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

 

b) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând sistemului naţional de apărare ordine publică şi siguranţă naţională;

 

c) piloţii de aeronave şi personalul navigant;

 

d) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;

 

e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, şi care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie

împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

 

f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;

 

g) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;

 

h) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;

 

i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service a echipamentelor şi tehnicii medicale, precum şi a echipamentelor din domeniile ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID- 19 şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul

României;

 

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, dacă la intrarea în

România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;

 

k) angajaţii sistemului naţional de apărare ordine publică şi siguranţă naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.

 

Persoanele care nu respectă această măsură vor fi introduse în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile şi obligate să suporte contravaloarea cazării şi hrănirii pe perioada carantinei instituţionalizate.